Guvernul Cioloş ne-a lăsat o hotărâre foarte bună înainte de a preda puterea către Guvernul Grindeanu. Cu numai câteva săptămâni înainte de sfârşitul anului 2016, Executivul a adoptat Hotărârea 863 prin care s-a decis scăderea importantă a valorii abonamentelor de călătorie pe autobuz pentru elevii care călătoresc din mediul rural spre şcoală. Măsura a fost luată pentru a stimula copiii să meargă la şcoală. Acum, la început de 2017, măsura a intrat deja în vigoare. Iar Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a anunţat, într-o conferinţă de presă, cât de mult au scăzut abonamentele pentru elevi. Practic, pe alocuri, scăderea este şi de 75 la sută. Dar reducerea de preţ nu se aplică la fel pe fiecare distanţă. „De exemplu, pentru o distanţă cuprinsă între 21 şi 35 de kilometri, abonamentul lunar a fost în 2016 de 100 de lei. Acum va scădea cu 75 de lei. La o distanţă de 40 de kilometri, elevii care au plătit până acum 230 de lei vor plăti numai 150 de lei”, a explicat Sergiu Bîlcea. Impactul este unul foarte mare. Pentru că, tot potrivit lui Bîlcea, 35 la sută dintre călătorii care folosesc autobuzele Companiei de Transport Public Arad sunt elevi. „35 la sută dintre călători, care sunt elevi, beneficiază de această scădere! Atenţie, însă, este vorba strict despre cursele regulate ale Companiei de Transport Public, nu mă refer şi la operatorii privaţi! Îmi pare bine că putem veni în sprijinul arădenilor şi că această scădere va veni în sprijinul câtorva zeci de mii de familii”, spune vicepreşedintele CJA.
Şi privaţii
Pentru a afla dacă societăţile private de transport au decis să aplice HG 863, i-am contactat pe reprezentanţii Transdara, companie care are mai multe rute în judeţul Arad. Iar cei de aici spun că respectă şi ei Hotărârea Guvernului. „Şi la noi au scăzut deja abonamentele pentru elevii care circulă din mediul rural spre şcoli”, ne-a spus un reprezentant al societăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!