Arad. Doi arădeni, care vorbesc în numele mai multor locatari branșați la CET, ne-au contactat pentru a ne cere ajutorul. Poveştile au în centrul lor un imobil de pe strada Mircea Stănescu și un bloc de pe strada Ștefan Augustin Doinaș. Dacă în imobilul de pe Stănescu, agentul termic furnizat nu ajunge deloc, la blocul B, de la numărul 43, termometrele arată 19 grade Celsius, deși robineții caloriferelor erau la maxim. În blocul amintit mai sus locuiesc desigur și familii care au bebeluși, copii, dar și oameni mai în vârstă, care au început să tremure de frig în propriile apartamente.
Nu au permis remedierea avariei
Am luat legătura cu reprezentanții CET Hidrocarburi, pentru a afla cum va fi rezolvată problema arădenilor. În cazul imobilului de pe Mircea Stănescu, repezentanții CET ne spun că „este vorba de o avarie la rețeaua de încălzire. Problema este că rețea care deservește imobilul respectiv trece prin curtea imobilului învecinat. Sub nicio formă nu am reușit să obținem accesul proprietarilor pentru a intra în curte să remediem problema. Am început demersurile pentru obținerea accesului și sperăm ca până astăzi seară avaria să fie remediată”.
Vor avea mai multă căldură
Reprezentanții CET ne-au anunțat că a fost depusă o sesizare și la ei în problema de la blocul de pe Ștefan Augustin Doinaș. „A fost eliberată o dispoziție pentru îmbunătățirea parametrilor de calitate pentru această zonă. Astfel, în cursul acestei seri cu siguranță temperatura va fi la parametrii normali”, au declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, reprezentanții CET -Hidrocarburi Arad.
Trimite articolul
Xcei care scriu articolele le mai recitesc sa vada ce au scris, daca sunt coerente sau nu au greseli?
Se mai mira cineva? Banii sunt folositi pentru salarii grosolane, nu pt investitii de catre cei de la CET. Probabil nu au avut nici chef sa rezo,lve problema si mint cum ca nu le-a fost acordat accesul acolo.
Fiind cel care a reclamat pe Doinas ma intreb pur si simplu urmatorul lucru: S-a dat dispozitie sa ne fie cald. Daca nu se da “dispozitie” o sa ne fie frig in continuare ? De respectarea contractului nu au auzit cei de la CET ?