Raportul prezentat Prefecturii de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Arad indică o scădere, în primul semestru al acestui an, a numărului beneficiarilor de ajutoare sociale la nivelul judeţului, cu 10 procente, faţă de perioada similară a anului trecut. Dacă în primul semestru al anului 2010, procentul acestora era de 40.56%, în semestrul I al acestui an este de 30.92%. Potrivit aceluiaşi raport, explicaţia privind scăderea numărului de beneficiari s-a datorat unor modificări şi abrogări de acte normative privind prestaţiile ajutor social, ajutor de încălzire şi alocaţie pentru susţinerea familiei care au limitat acordarea ajutoarelor finaciare doar familiilor aflate în dificultate.
Mai puţin pentru căldură
Înăsprirea condiţiilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei a avut, cel puţin la Arad, efectul scontat: reducerea sumelor alocate în acest scop. Dacă anul trecut au beneficiat de ajutorul de încălzire (energie termică şi gaz) 11.225 de familii, în acest an doar 6.102 familii au mai îndeplinit criteriile de sărăcie necesare.
În cazul celor care folosesc încălzirea pe lemne, numărul celor care s-au bucurat de ajutor din partea statului a scăzut, însă, şi mai mult. În primul semestru al acestui an fost acordate mai puţin cu peste 25.000 de ajutoare faţă de anul trecut. Astfel, numărul celor care au beneficiat de acest tip de ajutor s-a redus de la 44.031 în semestrul I al lui 2010 la 16.265 în acest an. Suma totală economisită la capitolul caldură, în judeţul Arad, este de peste 7.500.000 lei.
Economie
În primul semestru al anului 2011 s-au cheltuit la nivelul judeţului Arad cu mai puţin de 11.133.342 lei pentru acordarea ajutoarelor sociale, ajutoare încălzire, indemnizaţii pentru susţinerea familiei faţă de primul semestru al anului 2010. Suma totală a scăzut de la 97.433.759 lei la 86.300.417 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!