Florarii au motive de îngrijorare. Din cauza temperaturilor mult prea ridicate pentru această perioadă a anului, zambilele și lalelele, cele mai comercializate flori de 8 martie, au înflorit mult prea repede. Condiția este ca aceste flori să reziste până atunci. „Zambilele, care ar fi trebuit sa înflorească la sfârșit de februarie, sunt deja înflorite. S-ar fi vândut cu zecile de mii de 8 Martie, doar că acum nu sunt căutate. Încercăm să le încetinim înflorirea, le ținem în locuri umbroase, la rece, ca să mai salvăm ce putem din producție. Acum ar fi trebuit să fie minus 10 grade, nu plus 20 de grade”, ne spune Alois Weil care, la cei 88 de ani, este unul dintre cei mai renumiți cultivatori de zambile din Arad.
Lupta cu temperatura
Această „luptă” cu temperaturile este dusă de florari de câțiva ani buni. „De câțiva ani ne luptăm cu căldura excesivă din lunile de iarnă, care ne dă peste cap producția. Am zeci de mii de fire cultivate pe 1.700 de metri pătrați, în serele moștenite de la tatăl meu. Zambilele ar fi trebuit sa fie numai bune de scos la vânzare spre sfârșitul lunii. Aș fi umplut piețele de 8 Martie, când cererea de flori este foarte mare. Numai că temperaturile ridicate au încurajat zambilele să înflorească și în acest an cu mult mai repede”, ne mai spune Weil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!