Consiliul Judeţean Arad (CJA) anunţă că, din cauza caniculei, se vor închide drumurile judeţene. Aradul se află sub cod galben de caniculă, iar meteorologii anunţă că de marţi după amiază va fi instituit codul portocaliu. În aceste condiţiii, conducerea CJA a decis să restricţioneze circulaţia pe drumurile judeţene. Vehiculele care depăşesc tonajul de 7,5 tone vor avea interzis pe şoselele judeţene între orele 10:00 şi 20:00. „Este o măsură normală, necesară, în concordanţă cu legislaţia naţională, prin care vehiculele de mare tonaj au interdicţie pe drumurile publice, în cazul unor avertizări meteo. Conform Ordonanţei de Guvern 43/1997, articolul 44, alineatul 2, «Pentru protecţia unor sectoare de drumuri, administratorii acestora pot introduce restricţii cu caracter temporar privind sarcinile pe osii ale vehiculelor admise să circule pe sectorul respectiv». Am luat această măsură pentru protecţia drumurilor judeţene care pot suferi deformaţii majore şi ireversibile din pricina temperaturilor crescute”, a spus Cristian Drăgan, administratorul public al judeţului. Totuşi, există anumite transporturi care vor putea circula, cu toate că restricţia interzice acest lucru. Măsura în cauză nu este valabilă pentru transporturile de persoane şi de animale vii, transportul de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehicule care intervin în caz de forţă majoră, transporturile funerare, poştale, de prim ajutor, de mărfuri sub temperatură controlată şi pentru tractările de vehicule avariate. Excepţie fac şi distribuirile de apă şi hrană în zonele de calamitate, maşinile de salubritate, transporturile de apă îmbuteliată şi de produse provenite din activităţi agricole.
Căldura închide drumurile judeţene
Reactualizat la:
Codul galben de caniculă ajunge şi pe drumurile judeţene: circulaţia pe şosele va fi restricţionată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!