ARAD. Comentând ultimele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, Mihai Calimente spune că acesta insistă degeaba să introducă forţat în proiectul de modificare a Constituţiei, ca punct de plecare, referendumul din 2009, pentru că nu are acest drept.
„Băsescu a tot dat citate din Constituţie, dar a omis să citeze cel mai important paragraf, care spune că preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă. Ameninţă că proiectul nu va trece de Curtea Constituţională, dar ameninţă degeaba, oricât a contaminat-o el, ca să-i promoveze lui interesele, CCR nu poate să omită această prevedere a Constituţiei ”, a declarat Calimente. În privinţa discursului preşedintelui cu privire la pensionarea generalilor, parlamentarul arădean spune că a fost „iresponsabil” şi „aberant ” şi denotă disperarea acestuia în încercarea de a-i păstra pe funcţii pe generalii pe care i-a promovat pentru a-l servi.
Cadou pentru Băsescu
Apropo de interesele lui Băsescu, Calimente a prezentat presei un album de ilustrate editat, în 1980, de către NAVROM, în care sunt prezentate navele flotei româneşti, cu specificaţii privind modernizarea lor. „Îi voi face cadou unul, ca să nu mai spună că flota nu era bună de nimic şi trebuia distrusă ”, spune Calimente.
CITESTE SI:
Calimente: Lupta de-abia acum incepe!
Calimente crede ca asupra ministrului Mona Pivniceru se fac ..
Citiți principiile noastre de moderare aici!