Întrebat dacă va renunţa la pensia specială, Calimente a răspuns că nu şi tot „nu” a răspuns şi la întrebarea dacă se gândeşte să doneze banii în scopuri caritabile. „ Sunt nişte bani pe care mi-i acordă o lege şi nu găsesc de ce ar fi normal să renunţ la ei. Dacă pun în calcul că nu mi se calculează vechimea şi am 20 de ani în Parlament… Iar chestia cu donatul ştiţi cum e, eu, de exemplu, nu am nicio activitate comercială şi niciun fel de firmă sau altă activitate”, a spus Calimente. Ca şi ceilalţi parlamentari PNL, Calimente a votat împotriva pensiei speciale, ca urmare a deciziei conducerii centrale a PNL.
Calimente, bun de pensionat!
Dintre parlamentarii arădeni încă activi, liberalul Mihăiţă Calimente poate intra la pensie după terminarea mandatului, iar pe lângă pensie va primi şi indemnizaţia maximă, 4.600 lei, având în vedere faptul că are patru mandate de deputat. Primul l-a obţinut pe listele PNŢCD Arad, iar următoarele, ca liberal, ultimul, evident, pe lista USL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!