ARAD. Vicepremierul Gabriel Oprea doreşte pentru el postul de ministru de Interne şi din acest motiv face presiuni asupra lui Ponta să nu-l accepte pe Iohannis, susţine Calimente. El spune că Gabriel Oprea, care a preluat interimatul la Ministerul de Interne, i-a dat deja afara pe şefii din poliţie numiţi cu recomandarea PNL. „Lucrurile au fost clare de la început, bătălia nu s-a dat nici pentru crearea unui post de viceprim-ministru în plus, domnul Constantin a fost băgat în această ecuaţie ca să poată renunţa la el dupa aceea. Bătălia s-a dat pentru Ministerul de Interne, acolo a fost pus un om, mă refer la domnul Oprea, care, dacă ar fi fost pus interimar, nu făcea ce a făcut acolo. Domnul Oprea, în cele trei-patru zile cât se presupune că ar fi durat până ar fi venit domnul Iohannis, a schimbat jumătate din personalul ministerului din funcţiile de conducere, a schimbat vreo şase-şapte, până la zece şefi de poliţii judeţene care erau numiţi de Radu Stroe interimar şi care erau, într-un fel, să spunem numiţi cu recomandarea PNL. Deci, în trei-patru zile el a schimbat tot ce se putea schimba, ca să nu mai existe nicio urmă de influenţă a PNL în Ministerul de Interne”, a declarat deputalul liberal, într-o emisiune televizată.
Cuiul lui Pepelea
„Noi ştim precis că, de fapt, cuiul lui Pepelea este că domnul Oprea nu vrea să mai părăsească acest minister şi ăsta este, de fapt, lucrul pe care nu mai vrea să îl facă domnul Ponta, nu funcţia de viceprim-ministru”, a mai declarat Calimente.
Momeală pentru alegători
Calimente spune că mesajul de împăcare postat de Ponta pe Facebook este doar „o momeală adresată alegătorilor PNL” şi că, dacă Ponta ar fi dorit cu adevărat să rezolve problemele ar fi făcut-o demult.
„Bătălia s-a dat pentru Ministerul de Interne, pe care îl vrea neapărat Gabriel Oprea” Mihai Calimente
Citiți principiile noastre de moderare aici!