Care este stare justiţiei în România? Una gravă, spune deputatul arădean Mihaiță Calimente. Președintele ALDE Arad a făcut joi referire, în cadrul unei conferinţe de presă, la procurorii și judecătorii care au tras un semnal de alarmă privind justiția din România. Deputatul spune că „în aceste zile sunt zeci de instanțe și parchete care protestează împotriva modului de a se face justiție în România, pornind de la legea salarizării despre care au spus că nu este justă și spunând că acest lucru îi nemulțumește. Este pentru prima dată când un număr atât de important de procurori și judecători spun niște lucruri clare, precise și foarte dure. Printre aceste lucruri, magistrații cer respectarea independenței instanțelor, a principiului separărilor puterilor în stat, a forței obligatorii a hotărârilor definitive și egalități între acuzare și apărare. Prin derapajele semnalate de magistrați se numără perpetuarea în spațiul public a unei justiții primordial represive, precum și nesocotirea dreptului la apărare. Judecătorii au tras un semnal de alarmă asupra mutării actului de judecată din instanțe în spațiul public“.
Președintele ALDE Arad a mai precizat faptul că „aceste cereri ale magistraților îmi dau fiori pentru că, cerând aceste lucruri, înseamnă că aceste lucruri nu au existat în justiția din România până în acest moment. Situația este destul de gravă pentru că aceste cereri pe care le au procurorii și magistrații nu au fost respectate până acum, iar asta înseamnă că justiția care s-a făcut în România, până în prezent, a fost în afara legii“.
Citiți principiile noastre de moderare aici!