JURNAL ARĂDEAN: Scena politică este destul de tensionată, pe tema bugetului şi a noilor taxe. Cum comentaţi acest fapt?
CĂLIN BIBARŢ: Se dovedeşte din nou faptul că, deocamdată, clasa politică românească este încă în ,,faza copilăriei” deoarece atunci când partidele sunt în opoziţie critică întruna şi promit orice fără a lua în calcul ce vor face când sunt la guvernare. Astfel, în urmă cu un an se critica orice mărire de taxe şi se promiteau întruna măriri de salarii şi pensii, iar acum când au guvernarea realitatea economică obligă la măsuri financiare contrare celor promise când erau în opoziţie. Din postura de partide în Opoziţie, era uşor să dea sfaturi „preţioase”, şi să promită o viaţă mai bună. Acum, când aceste partide au ajuns la guvernare, avem mai multe taxe, totul culminând cu creşterea accizei la combustibili.
Guvernul acuză faptul că se va întârzia adoptarea Bugetului pe 2014, iar din această cauză nu se vor putea indexa pensiile, mări salariile din Educaţie şi aşa mai departe…
CĂLIN BIBARŢ: Este o încercare de justificare a neputinţei onorării promisiunilor mai mult decât optimiste din perioada de opoziţie. Acum se creează o isterie politică prin faptul că Instituţia Prezidenţială ar putea retrimite Bugetul în Parlament. Buget care, ca şi oricare alt buget, poate fi îmbunătăţit, cu atât mai mult cu cât se prevăd taxe noi şi majorari de taxe lucru care cred că nu convin nici unui contribuabil. Deci, cred că încă mai este loc de negociere atât politică cât mai ales economico-financiară, deoarece cred în continuare că mărirea taxelor împreună cu taxe noi nu rezolvă problemele. Singura soluţie viabilă o constituie creşterea alocărilor financiare pentru investiţii.
Cum vedeţi vizita premierului chinez la Bucureşti?
CĂLIN BIBARŢ: Este un lucru foarte bun, iar dacă se realizează în domeniul investiţiilor doar jumătate din ceea ce se promite astăzi este foarte bine. Am însă mari rezerve deoarece guvernanţii uită să ne spună că în urmă cu doi ani a avut loc o astfel de întâlnire la Budapesta şi li s-a promis ungurilor că vor deveni tigrul Europei, anul trecut aceeaşi întâlnire a avut loc la Varşovia şi polonezii urmau să devină ei tigrul Europei, iar în acest an la Bucureşti ni se spune nouă acelaşi lucru. Parcă, totuşi sunt cam mulţi tigri în această parte de Europa în ultimii doi ani !? Aşa că rămân optimist şi sper că, în final să nu fim doar o mâţă leşinată!!!
Citat: „Parcă, totuşi sunt cam mulţi tigri în această parte de Europa în ultimii doi ani”
Citiți principiile noastre de moderare aici!