În weekend au avut loc confruntarea dintre echipele
Liceului German „A.M. Guttenbrunn” şi Grup
Şcolar Sântana, urmată de întrecerea
dintre Grup Şcolar „Henri Coandă”
şi Liceul Teoretic „M. Veliciu” din
Chişineu Criş. Liceului German
„A.M.Guttenbrunn” vs Grup Şcolar
Sântana, din grupa C
Competiţia a început cu proba de
cultură generală, susţinută la
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”
aceasta fiind câştigată de către
cei de la Gr. Şc. Sântana. Tot aici au avut
loc şi probele sportive, competiţia de fotbal
şi de majorete. Ambele echipe au fost bine
pregătite, Liceul German a mai redus din
diferenţa de puncte la întrecerea dintre
majorete, dar meciul de fotbal a fost
câştigat detaşat de către echipa
din Sântana.
Seara de divertisment, care s-a desfăşurat la
Club Space, pe ştrandul Neptun, a fost
câştigată de către echipa Gr.
Şc. Sântana cu 6,5 puncte. Aceasta s-a impus
la probele de dans, canto şi galerie, iar cei de
la Liceul German şi-au adjudecat proba de
impresionare şi un total de 3,5 puncte. Mascotele
au fost la egalitate.
„Ambele echipe au venit foarte bine
pregătite, demonstrând astfel
încă o dată faptul că unde
atât elevii, cât şi profesorii au
dăruire în realizarea unui spectacol de
calitate, se pot realiza momente foarte frumoase.
Aş dori în mod deosebit să felicit
galeria Gr. Şc. Sântana, care s-a deplasat
în număr mare şi foarte bine
organizată”, ne-a declarat Paul Albu.Grup
Şcolar „Henri Coandă” vs Liceul
Teoretic „M. Veliciu” din Chişineu
Criş, din grupa A
În întrecerea la probele de cultură
generală şi cea sportivă, care au avut
loc tot la Liceul Pedagogic, la cultură
generală a învins echipa de la Chişineu
Criş, meciul de fotbal s-a terminat la egalitate,
iar la majorete s-a impus echipa Liceului
„M.Veliciu”.
Seara de divertisment, a început cu un prim
succes al echipei „H. Coandă” la proba
de impresionare, dar cei de la Chişineu Criş
şi-au luat revanşa la dans şi canto. Se
pare că cei ce la Gr. Şc. „H.
Coandă” nu au fost atât de
surprinşi de proba surpriză pe care au
şi câştigat-o, iar mascota cea mai
vrednică a fost cea de la Liceul
„M.Veliciu.”
La finalul zilei, echipa de la „Henri
Coandă” a acumulat un total de 3,5 puncte,
iar cei de la „Mihai Veliciu” 6,5 puncte.
Dar nimic nu este hotărât încă,
deoarece fiecare dintre echipe mai are de disputat
câte două meciuri.
„Ţin să felicit cele două echipe
pentru efortul care l-au depus în pregătirea
acestei seri de divertisment şi să urez
succes în continuare tuturor echipelor în
pregătirea unor probe cât mai interesante,
atât pentru spectatori, cât şi pentru
juriu”, ne-a declarat Varga Glad,
producătorul evenimentului.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!