„Numai întărirea sistemului
educaţional poate duce România spre
progres” (Aurel Ardelean)
Jurnal arădean: Care sunt
satisfacţiile profesorului, omului de
ştiinţă şi ale rectorului Aurel
Ardelean?
Aurel Ardelean: O viaţă
închinată educaţiei, în care am
format zeci de generaţii de elevi şi
studenţi. Fondarea Universităţii de Vest
„Vasile Goldiş” din Arad constituie un
element esenţial în ultimii 20 de ani. Ca om
de ştiinţă: publicarea a numeroase
monografii, cărţi de specialitate şi
articole cu impact internaţional. Aş aminti
formarea unor cercetători în domeniul
geobotanicii, biologiei celulare şi moleculare
şi a ecologiei. Unii dintre ei au întrecut
maestrul având rezultate internaţionale.
Jurnal arădean: Vă rog să vă
referiţi la câteva momente esenţiale
din viaţa dvs.
Aurel Ardelean: Dintre momentele esenţiale
ale vieţii mele aş aminti: posibilitatea de a
fi avut în Şcoala Generală
învăţători şi profesori de
mare notorietate; urmarea Liceului „Moise
Nicoară” din Arad; studiile universitare
în oraşul Cluj, unde am avut posibilitatea
să conlucrez cu specialişti de mare
competenţă ştiinţifică ai
catedrei de biologie vegetală din cadrul
Facultăţii. Susţinerea cu succes a
tezei de doctorat „Flora şi vegetaţia
de pe Valea Crişului Alb, între izvoare
şi oraşul Ineu”. Meseria mea de
profesor la licee prestigioase din Chişineu
Criş, „Moise Nicoară” din Arad,
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”
din Arad şi cei aproape 20 de ani petrecuţi
la Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad ca dascăl şi
rector fondator.
Jurnal arădean: În ce
măsură familia şi şcoala au
contribuit la formarea omului şi profesorului
Aurel Ardelean?
Aurel Ardelean: Familia şi şcoala au
fost decisive. Atât familia, cât şi
şcoala au constituit mediul educaţional
favorabil dezvoltării personalităţii,
prin cultivarea respectului faţă de
muncă şi dragostea faţă de misiunea
de dascăl.
Jurnal arădean: Ce modele aţi avut?
Aurel Ardelean: Modelele s-au conturat,
începând cu anii liceului, prin profesorul
Petru Bondaru – unchiul meu; în facultate:
viaţa şi opera lui Emil Racoviţă;
ulterior: Vasile Goldiş, realizator al Marii
Uniri.
Jurnal arădean: În activitatea Dvs.
de senator în Parlamentul României
(legislatura 2004-2008) cum aţi contribuit la
perfecţionarea legislaţiei în domeniul
învăţământului?
Aurel Ardelean: Primul succes, ca parlamentar
arădean, l-a constituit adoptarea în plenul
Senatului, cu 47 de voturi „pentru” şi
39 „împotrivă”, a amendamentului
la proiectul de Lege pentru Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului privind creşterea
salarială a personalului din
învăţământ,
începând cu anul 2005. În calitate de
membru al Senatului României, în Comisia de
învăţământ,
ştiinţă şi tineret, am avut
numeroase intervenţii privind modernizarea
învăţământului, sprijinirea
învăţământului superior
privat prin tratament nediscriminatoriu faţă
de învăţământul de stat,
reconstrucţia
învăţământului în
mediul rural, creşterea procentului din PIB alocat
învăţământului,
declaraţii politice prin care am susţinut
revendicările dascălilor, formulate de
sindicatele din învăţământ
etc.
Jurnal arădean: Cum vedeţi salvarea
demnităţii umane, prin educaţie?
Aurel Ardelean: Fondul genetic al poporului
nostru este unul deosebit. El poate fi modelat.
Există o mare receptivitate faţă de
valorile umane. Deraparea din viaţa politică
şi socială poate fi oprită. Numai
întărirea sistemului educaţional poate
duce România spre progres!
Jurnal arădean: Care este, în
prezent, ţinta dezvoltării
Universităţii de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad în pragul celui de al
III-lea deceniu?
Aurel Ardelean: Ţinta de dezvoltare a
Universităţii de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad este de-a deveni o
Universitate europeană şi depunerea unor
eforturi pentru a realiza performanţe care
să aspire în următorii 10 ani la
intrarea în topul celor 500 de
universităţi cotate la standarde
internaţionale.
Jurnal arădean: În ce
măsură consideraţi că integrarea
României în Uniunea Europeană depinde
şi de calitatea şcolii româneşti?
Aurel Ardelean: Integrarea europeană
trebuia să înceapă cu integrarea
învăţământului în
sistem european, prin aplicarea modelelor, principiilor
de organizare şi managementului din ţări
ale Uniunii Europene, care au performanţe în
acest domeniu. Din păcate, la noi,
învăţământul a fost trecut
la etc., având prioritate aspectele politice care
nu au reuşit să ne aducă
satisfacţii deosebite. În opinia mea,
când vom ajunge la un adevărat
învăţământ de calitate, vom
putea să vorbim despre o integrare a
ţării noastre în statele unite ale
Europei, în care să contăm ca
adevăraţi parteneri şi nu numai ca o
prezenţă, mai mult fizică.
Jurnal arădean: Sunteţi un om
credincios?
Aurel Ardelean: Da, sunt credincios,
în spiritul credinţei ortodoxe. Moşii
mei, din neamul morarilor, (din partea mamei) au
contribuit la ridicarea Bisericii din Chişineu
Criş, au fost membrii ai Consiliului eparhial iar
bunicul, epitrop. Eu, în prezent, reprezint
parohia din Chişineu Criş în Adunarea
generală eparhială şi în Consiliul
eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.
Jurnal arădean: Vă caracterizează
generozitatea în relaţiile cu oamenii,
eleganţa limbajului oficial şi exigenţa
permanentă cu cei apropiaţi. Sunt acestea
„vinovate” de succesul care v-a făcut
notoriu în spaţiul academic
românesc?
Aurel Ardelean: Ca principiu de bază:
exigenţa faţă de propria persoană!
În relaţiile cu oamenii, ca şi
conducător / manager, sunt foarte deschis.
În al treilea rând, este responsabilitatea
care mi-o asum, atât pentru succese cât
şi pentru insuccese.
Jurnal arădean: Alăturând
mulţumirilor pentru acordarea acestui interviu,
urarea de „La mulţi ani!”, cu prilejul
zilei dvs. de naştere, vă rog să
transmiteţi cititorilor un mesaj.
Aurel Ardelean: Am încredere în
generaţiile care vor veni şi în
învăţământul românesc,
dacă se vor respecta valorile. Îmi exprim
dorinţa de-a depăşi etapa actuală
prin cristalizarea unor noi concepte despre demnitatea
umană.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean
• rectorul fondator al Universităţii de
Vest „Vasile Goldiş” din Arad
• membru titular al Academiei de Ştiinţe
Medicale din România
• vicepreşedinte al Federaţiei Europene
a Şcolilor Superioare din Europa
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!