CET Hidrocarburi continuă furnizarea căldurii până cel puţin săptămâna viitoare. „Nu s-au îndeplinit condiţiile stipulate în HCLM nr.233/2008”, ne-a informat ieri Maria Plaveţi, purtător de cuvânt al CET Hidrocarburi. Reamintim, prin Hotărârea de Consiliu Local nr.233/2008, prin care se reglementează furnizarea căldurii, se prevede că „întreruperea furnizării energiei termice se va face după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18 şi 6, a unei temperaturi medii de peste 10 grade, dar nu înainte de data de 15 aprilie”. Începând de astăzi, spun reprezentanţii centralei arădene, începe monitorizarea temperaturilor, iar abia după ce timp de trei zile consecutiv acestea vor corespunde cu cerinţele din Hotărârea CLM se vor începe manevrele de oprire a furnizării. Prognoza meteo anunţă însă temperaturi scăzute şi la sfârşitul săptămânii.
La nivelul centralei arădene s-au primi deja mai multe solicitări din partea consumatorilor, multe dintre acestea fiind pentru continuarea furnizării agentului termic. „Am primit solicitări pentru continuarea furnizării energiei termice, din partea familiilor cu copii mici sau a persoanelor vârstnice, care au nevoie de confort termic”, ne-a dezvăluit Maria Plaveţi.
JA – S.B.
Niciun discount la salariile de la CET
„Vânătorii”, reeşalonaţi repetat de către CET
Citiți principiile noastre de moderare aici!