LIPOVA. Dădea bani cu împrumut, iar când venea scadența cerea debitorului să-i înapoieze mai mulți bani decât a primit. Mai mult de atât, potrivit procurorilor, „cămătarul” exercita presiuni psihice pentru a-i fi înapoiați mai mulți bani decât dăduse împrumut.
„Inculpatul Lingurar Valer Ioan Laurian a acordat persoanei vătămate B.F. un împrumut cu o scadenţă mai lungă, pentru ca, ulterior, începând cu data de 20.06.2014, prin exercitarea repetată a unor acte de constrângere psihică, să o determine să restituie o sumă mai mare decât cea împrumutată cu 200 de lei. Totodată, s-a mai stabilit că procedând într-o manieră similară cu persoana vătămată F.A., inculpatul Lingurar Valer Ioan Laurian a obţinut de la aceasta cu 250 de lei mai mult decât suma ce i-a fost remisă cu titlu de împrumut. Inculpatul este cercetat în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii ăspunderii acestuia”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
Procurorii de aici au solicitat Judecătoriei Lipova, în 20 ianuarie 2015, arestarea preventivă a inculpatului, care se află în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie. Judecătoria Lipova a admis propunerea formulată de procurori şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!