Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit o tânără de 26 de ani din Camerun care a încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de o carte de identitate eliberată de autorităţile din Franţa. Femeia – care era însărcinată – călătorea cu trenul Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Viena. În timpul cercetărilor femeii i s-a făcut rău şi a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe Arad.
„Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză nu este una şi aceeaşi cu cea din documentele prezentate, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări. În timpul cercetărilor, femeia, vizibil însărcinată, a acuzat o stare de rău și a fost dusă imediat la Spitalul Judeţean Arad – Secţia UPU, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, starea ei de sănătate fiind stabilă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana este cetăţeanul camerunez Raissa Y., în vârstă de 26 ani, care a intrat legal în România, la începutul lunii ianuarie a acestui an. În cadrul primelor cercetări, acesta a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă la sora ei în Franţa și nu deținea viză pentru a călători în Spaţiu Schengen”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tinerei şi i-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cameruneză cu act fals spre Franţa
Cameruneză cu act fals spre Franţa
Cameruneză care a încercat să iasă din țară cu documentele altei persoane, depistată la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici. Femeia, care era însărcinată, dorea să ajungă la sora ei în Franţa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!