Comuna Săvârșin a fost „umplută” de evenimente speciale, săptămâna trecută. Între 8 și 12 septembrie, în satul Căprioara s-a desfășurat Tabăra de Literatură a Tinerilor Scriitori, iar pe 11 și 12 septembrie, în Săvârșin s-a desfășurat cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Național de Litertură „Dorel Sibii”.
În deschiderea festivalului, în satul Hălăliș a avut loc un alt eveniment special: inaugurarea Căminului Cultural „Dorel Sibii”.
La inaugurare au luat parte Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin, Călin Mădăluță, preotul paroh din Săvârșin, Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean, membri ai consiliului local, invitați prezenți la festivalul de literatură și o parte idntre localnicii satului Hălăliș.
Satul Hălăliș
Atestat documentar în anul 1483, satul Hălăliș era locuit în 2011, la ultimul recensământ al populației, de 95 de persoane. Satul face parte din comuna Săvârşin, alături de satele Căprioara, Cuiaş, Pârneşti, Săvârşin (reședința comunei), Temeșești, Toc, Troaș și Valea Mare.
Dorel Sibii
Conform site-ului web al Primăriei Comunei Săvârșin, scriitorul Dorel Sibii s-a născut în 12 decembrie 1943 la Petroșani, petrecându-și vacanțele la bunica Emilia din Hălăliș. „Aici colindă dealurile satului, malurile Mureșului și stă ore în șir de vorbă cu bătrânii care sunt amintiți permanent în scrierile sale. După absolvirea Facultății de educație fizică din Timișoara este profesor la Vărădia de Mureș, în 1964, apoi timp de 16 ani la Macea, un scurt timp la Lipova”, se arată pe site-ul instituției.
Activitatea sa literară cuprinde volumul de poezii „Ofranda vocalei” (1979), „Cum am găsit-o pe Ileana Cosânzeana” (Editura Facla, Timișoara, 1979), romanul „Prin țara lui Abecedar” (1982), volumul de poezii „Însemnate de rouă” (1982), „Garda de corp” (1995). Romanul „Răstigniți pe umbre”, apărut în mai multe fascicule, rămâne cea mai mare însemnătate pentru întreaga creație.
După dispariţia acestuia, la numai 53 de ani, un grup de scriitori a hotărât să lanseze un festival, la Săvârşin, care să-i poarte numele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!