ARAD. Urmărind creșterea gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care le generează munca prestată fără forme legale și în egală măsură munca subdeclarată, cât și riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească ,,la negru” sau ,,la gri”, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, sub directa îndrumare a Inspecției Muncii, desfășoară o acțiune de informare intitulată: ,,Viitorul tău începe azi. meriți ca munca ta să fie recunoscută.”
Acțiunea, care se va încheia până la mijlocul lunii decembrie, are ca obiectiv principal informarea tuturor factorilor implicați în procesul muncii, cu privire la importanța, necesitatea și mai ales obligativitatea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă.
“În acest sens, se distribuie pliante angajaților și angajatorilor ce-și desfășoară activitatea pe raza județului Arad, precum și în locuri consacrate ca având afluență de persoane, inclusiv în mediul rural, fiind afișate și la avizierul instituției, precum și pe pagina oficială de internet. Astfel, angajații, lucrătorii sau potențialii lucrători sunt informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au atunci când prestează activitate, despre importanța încheierii în formă scrisă, înainte de începerea activității, a contractului individual de muncă, de durata perioadei de probă, precum și de faptul că în perioada de probă angajatul beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege. Angajații trebuie să știe că în cazul contractului cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, durata maximă fiind de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, iar efectuarea muncii suplimentare peste durata maximă este interzisă.”, informează ITM Arad.
Ore libere plătite pentru munca suplimentară
Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, iar în imposibilitatea compensării prin ore libere plătite, angajatul va beneficia de un spor la salariu de cel puțin 75% din salariul de bază, corespunzător timpului de lucru prestat suplimentar. Obligatoriu, durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, iar angajații care lucrează în schimburi, vor beneficia de un repaus de minimum 8 ore între schimburi.
“Se are în vedere și munca prestată de către minori, respectiv drepturile și protecția de care aceștia trebuie să beneficieze, încadrarea în muncă a tinerilor sub 15 ani fiind interzisă. Nu în ultimul rând, sunt promovate informațiile cu privire la dezavantajele pe care le aduce munca subdeclarată, faptul că acceptarea veniturilor nefiscalizate, așa numitul salariu ,,în plic” privează angajatul de un viitor decent, cu o pensie pe măsura contributivității reale”, subliniază Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad.
Trimite articolul
XAbia de acum o sa inceapa munca la negru la cote maxime daca implementeaza certificatul pooli la locul de munca