În perioada mai-septembrie 2014, Poliţia Română desfăşoară o campanie intitulată „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi!”, având ca scop informarea populaţiei asupra modului de prevenire a furturilor din locuinţe şi din autoturisme. Campania va debuta luni şi la Arad, unde poliţiştii de prevenire şi de proximitate vor vizita asociaţiile de locatari, din toate cartierele municipiului.
Şi locuitorii din judeţ vor fi informaţi de către poliţişti despre cum speculează infractorii neglijenţa lor şi mai ales despre cum să se ferească de hoţi, astfel de acţiuni urmând să fie organizate de către poliţiştii de prevenire şi de proximitate.
Poliția Română vine cu câteva recomandări preventive pentru siguranţa locuinţei: echiparea uşilor cu sisteme de prindere solide, inclusiv cu bolțuri care să asigure protecţia; montarea interfonului, care descurajează orice hoţ; a lăsa impresia că în apartament sau în casă mai locuieşte cineva; la plecarea de acasă, a se verifica dacă este închisă uşa şi dacă este pusă siguranţa; dacă a dispărut o cheie, trebuie înlocuită imediat încuietoarea sau lacătul, pentru că acea cheie e posibil să fi fost sustrasă; ferestrele duble oferă mai multă protecţie decât cele simple; este indicat ca, în funcţie de posibilităţi, să se încheie un contract de asigurare a bunurilor cu o firmă de specialitate; dacă vecinii sunt cei plecaţi şi se observă ceva suspect la apartamentul lor (persoane necunoscute, urme de forţare etc.) trebuie telefonat de îndată la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!