Contractul de executare a lucrărilor proiectului „Legătură rutieră Câmpul Liniştii – Centura Arad” a fost ieri semnat de Primărie şi firma care a câştigat licitația în acest sens. Este vorba de firma arădeană SYLC CON TRANS, care, în decurs de 12 luni, trebuie să realizeze legătura între Câmpul Liniştii şi Centura municipiului, legătură care va scoate traficul greu din zona Podgoria – Vlaicu şi nu numai. Până în prezent, Aradul are nouă ieşiri, aceasta urmând a fi cea de-a zecea ieşire din municipiu. „Prin strategia de trafic a municipiului, întocmită de o firmă germană, se doreşte reducerea traficului greu din centru şi din cartiere. La ora actuală, Aradul are realizat 78% din inelul din jurul său, cu cele nouă ieşiri. Procentul va creşte odată realizată legătura pentru care semnăm azi contractul, dar şi fiindcă în 2013 vrem să începem lucrările pentru a 11-a ieşire, în zona Grădina Poştei. Toate acestea vor duce la diminuarea traficului din municipiu, aşa cum se prevede în strategie”, spune primarul Gheorghe Falcă.
Proiectul, ce beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional REGIO 2007 – 2013, este unul din cele patru proiecte individuale cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare urbană al municipiului. Valoarea totală a proiectului, a cărui contract de finanțare a fost semnat pe 25 august 2011, este de 10,3 milioane de lei, din care 8,2 milioane reprezintă sumele nerambursabile și 2,1 milioane de lei partea municipiului. Din cele cinci firme care și-au prezentat ofertele pentru executarea lucrărilor prin care Câmpul Liniștii va fi legat de Centura orașului,câștigătoare a fost desemnată SYLC CON TRANS, cu o ofertă de aproape 5,5 milioane de lei.
Trafic îmbunătățit
În decurs de 12 luni, aceasta trebuie să realizeze legătura rutieră (inclusiv trotuare) în lungime de 1,3 kilometri, canalizare pluvială (inclusiv racorduri) în lungime de 1,4 kilometri, o stație de pompare și să monteze 55 de stâlpi de iluminat public. Bogdan Faur, administratorul firmei SYLC CON TRANS, a declarat, ieri, la semnarea contractului: „Nu ne așteptăm să avem probleme mari pe parcursul executării lucrărilor. Ne vom încadra în termenul stabilit, astfel că de vara viitoare se va putea circula pe acest tronson”.
După terminarea lucrărilor, condițiile de desfășurare a traficului urban vor fi îmbunătățite și accesibilitatea zonei centrale a municipiului va fi crescută, prin eliminarea traficului greu din zonele cartierul Aurel Vlaicu, Piața UTA, Podgoria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!