Diferenţă de două, trei luni între termenele avansate de consultantul lucrării realizate pe bani de la Banca Mondială şi constructori. În privinţa canalizării din Gai, Bujac şi Sânicolaul Mic, căci despre aceste lucrări este vorba, consultantul oferă termene pesimiste, în timp ce constructorul optimiste. Oricum, ambele variante (cea a consultantului şi cea a constructorului), stabilite pentru fiecare cartier în parte, reprezintă întârzieri de la termenele iniţiale stabilite în contract!
Canalizarea şi asfaltarea străzilor din Gai, Bujac şi Sânicolaul Mic trebuiau finalizate până la sfârşitul anului 2010. Doar cel mai mic dintre cartiere – Sânciolaul Mic – va fi, cel puţin în teorie, finalizat până la acea dată, pentru celelalte cartiere lucrărilor urmând să se întindă până în primăvara sau vara lui 2011. Pentru Gai, consultantul a avansat ca termen final luna iulie a anului viitor, în timp ce constructorul de aici susţine că lucrarea va fi gata înainte de Paşti.
În cazul Bujacului, consultantul este de părere că şantierul va fi închis de tot chiar înainte de Paşti (în aprilie 2010), în timp ce constructorul crede că lucrarea ar putea fi finalizată până la sfârşitul acestui an, dacă vremea va ţine cu muncitorii. Nici vremea şi nici descoperirile de pe şantiere nu au ţinut însă cu lucrările de aici, întârzierile faţă de termenele stabilite în contract fiind puse pe seama condiţiilor climaterice proaste şi a problemelor ivite pe şantiere. p3
Locuitorii din Sânicolaul Mic sunt primii care vor scăpat de şantier. Aşa susţin toţi în acest caz: de la consultant şi constructor, care cred că lucrările vor fi finalizate aici (desigur fără retuşurile de rigoare şi intervenţiile ulterioare) la finele lui septembrie 2010, şi până la Primăria Arad, care, prin vocea directorului executiv al Direcţiei Tehnice, susţine că investiţia va fi cu siguranţă finalizată până la finele anului. “Nu pot să afim că lucrările vor fi finalizate în septembrie, deşi pe hârtie stăm foarte bine. Ritmul scăzut al lucrărilor de la mijlocul lunii iunie- mijlocul lunii iulie ar putea să impieteze asupra finalul lucrărilor. Mai sunt lucrări de făcut aici mai ales la capitolul asfaltare. Canalizarea a fost finalizată în proporţie de 95-96%”, a precizat Răzvan Popa.
Totuşi, chiar şi la canalizare mai sunt de făcut retuşuri. Sunt în curs de montare pompele aferente staţiei de pompare, unele guri de scurgere trebuie modificate, unele canale retuşate etc. “Lucrările care nu sunt executate corespunzător nu vor fi plătite de Primăria Arad”, ne-a asigurat directorul.
Au renunţat la audit extern
Banii au fost un motiv de scandal şi între firma care a realizat canalizarea în Sânicolaul Mic şi cea care avea ca obligaţie asfaltarea străzilor din cartier. Timp de o lună, exact în perioada în care ritmul lucrărilor de aici a lăsat de dorit, nici una dintre firme nu a vrut să îşi asume greşelile evidente pe trei străzi din cartier, acolo unde asfaltul s-a surpat în repetate rânduri. Se vorbea chiar de un audit extern care să vină să stabilească a cui e vina, firma vinovată urmând a fi cea care trebuia să refacă lucrarea pe cele trei străzi. Din informaţiile pe care le deţinem, în cele din urmă nu s-a mai apleat la nici un audit. Una dintre firme şi-a asumat greşeala şi va trece pe banii ei la refacerea străzilor cu probleme.
“Nu pot să afim că lucrările vor fi finalizate în septembrie, deşi pe hârtie stăm foarte bine” – Răzvan Popa.
Adriana Barbu Dănilă
Citiți principiile noastre de moderare aici!