ARAD. Boala secolului XXI loveşte crunt în judeţul nostru. Aradul se află pe locul II la nivel naţional din punct de vedere al numărului de cazuri de cancer, după Bucureşti, însă, dacă vorbim procentual, în funcţie de numărul populaţiei, judeţul nostru ocupă primul loc pe ţară. Dacă în materialele noastre de până acum am prezentat situaţii ale bolnavilor, clasificate pe sexe sau pe tipuri de boală, de această dată vom prezenta cruda realitate a finalului celor mai mulţi arădeni care suferă de cancer: moartea.
Potrivit statisticilor, în anul 2013, în judeţul Arad au murit din cauza cancerului 1.194 de oameni. Dacă este să ne luăm după tipul de boală, cei mai mulţi au suferit de cancer la bronhii şi pulmon. 224 de arădeni au decedat din această cauză. Apoi, pe locul doi, se află cancerul la sân, care a ucis nu mai puţin de 95 de persoane. Pe locul trei, la egalitate, cu câte 79 de victime, se află cancerul de stomac şi cel de colon. Cancerul la ficat, la prostată, la vezica urinară sau la pancreas sunt şi ele printre suferinţele care au doborât arădenii. La polul opus, cu câte o singură victimă în anul 2013, se află diferite tipuri de cancer mai rar întâlnite, cum ar fi cancerul la splină, la fosele nazale, la bazin, la penis sau chiar la buză. Dacă este să ne referim la o statistică pe sexe, din totalul de 1.194 de decese cauzate de cancer, 643 de persoane decedate au fost bărbaţi, iar 551 dintre victime au fost femei.
Cancerul nu ţine cont de vârstă, de faptul că oamenii au apucat sau nu să îşi trăiască viaţa, să se bucure de ea. Statisticile sunt crunte: cumplita boală a secerat arădeni cu vârste cuprinse între 3 ani (!), cât a reuşit să trăiască cea mai tânără victimă a cancerului, şi 99 de ani, vârsta celei mai bătrâne victime ale bolii. Potrivit medicilor, copilaşul de 3 ani a murit din cauza unei tumori maligne cu sediu neprecizat. O altă victimă care nu a reuşit să atingă nici măcar vârsta pubertăţii a murit la 10 ani, fiind diagnosticată tot cu tumori maligne cu sediu neprecizat. Cu un an mai mult a trăit un alt copilaş care a decedat la 11 ani din cauza cancerului la creier.
Municipiul, în top
Cele mai multe decese cauzate de cancer au fost înregistrate în municipiu: 551 în 2013. Pe locul doi în acest top sumbru se află Ghiorocul, cu 44 de decese. Locul trei este ocupat de Pecica, cu 32 de decese, iar pe locul patru se află Nădlacul, cu 24 de decese. La polul opus se află comunele Bârsa, Conop, Dezna şi Igneşti, localităţi în care au fost înregistrate doar câte un deces provocat de cancer pe parcursul lui 2013. Din această statistică lipsesc localităţile Bârzava şi Săvârşin, cunoscute ca fiind zone radioactive ale judeţului nostru. În Bârzava au decedat din cauza cancerului patru persoane în 2013, iar la Săvârşin opt persoane, cifre destul de mici dacă este să ne raportăm la cât de periculoase pentru sănătate sunt considerate zonele respective.
Cauzele
Medicii au atras atenţia de nenumărate ori asupra cauzelor care, se pare, ar provoca diferite tipuri de cancer. Fumatul, alimentaţia nesănătoasă, stresul, dar şi factorii externi (diferitele chimicale din produsele consumate, de pildă) sunt, se spune, vinovaţii pentru masacrul produs de boala secolului XXI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!