ARAD. Cancerul, cumplita boală a secolului 21, face ravagii printre arădeni. După afecțiunile cardiovasculare, cancerul este a doua boală care îi răpune pe semenii din județul nostru. Într-un top al incidenței, ne aflăm pe locul doi, după București, în ceea ce privește cazurile noi de cancer descoperite în fiecare an: peste 1.200. Centre de radioterapie, prin care cancerul poate fi ținut în frâu, se află, în prezent, doar în București și în Cluj. Doar că o programare în cele două orașe poate lăsa pacientul fără orice speranță de viață. Până la opt luni de zile durează eliberarea unui loc în cele două centre, timp pe care unii dintre pacienți nu îl mai au. Soluția este una relativ simplă, dacă există un investitor interesat. Iar Aradul pare să fi găsit persoana potrivită. Pe adresa Consiliului Județean Arad (CJA) a sosit o scrisoare de intenție prin care un investitor este dispus să bage aproape zece milioane de euro într-un centru de radioterapie. Tot ce cere este un mic teren și utilități. Iar autoritățile nu pot refuza o asemenea ofertă.
Un studiu
Adunați într-o ședință extraordinară, consilierii județeni au votat aprobarea realizării unui studiu de oportunitate/fezabilitate pentru demararea investițiilor. „Facem toate procedurile pe lege, dar încercăm să grăbim puțin pașii pentru a nu pierde această oportunitate”, a anunțat Nicolae Ioțcu, președintele CJA. După ce acest studiu va fi finalizat, iar investiția va fi trasată în mare, va urma o nouă hotărâre pentru aprobarea concesionării unui teren. „Este vorba despre o suprafață mică de teren pe care va fi realizată o mare investiție, atât din punct de vedere al sumelor, cât și din punct de vedere al serviciilor pe care le va oferi viitorul centru”, a mai punctat Ioțcu.
Și cercetare
Pe subiect a intervenit și consilierul județean Aurel Ardelean care a propus ca, în limita posibilităților, centrul de radioterapie să cuprindă și un mic sector de cercetare. „Dacă investitorul va fi de acord, ar fi o mare realizare. Pentru că orice centru de radioterapie are în spate și un laborator de cercetare în domeniul cancerului”, a spus Ardelean. Mai mult, acesta a declarat și faptul că, în parteneriat cu Spitalul Județean Arad, universitatea pe care o conduce va oferi pregătire personalului care va activa în acest centru.
Un an
Dacă toate etapele se vor desfășura în ritm alert și dacă nu vor exista probleme de ordin birocratic, noul centru de tratare a cancerului ar putea fi predat la cheie într-un an de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!