“Consiliul Județean a investit în ultimii șase ani în modernizarea a peste 600 de kilometri de drumuri județene, pentru a avea un confort și o siguranță rutieră. Riscăm ca în perioade de caniculă, cum este acum, circulația mașinilor de mare tonaj să strice aceste drumuri. De aceea am pus în aplicare Hotărârea de Consiliu prin care restricționăm circulația mașinilor cu tonaj mai mare de 20 de tone, în perioada orară 12-20.
Sper ca transportatorii să înțeleagă că protejarea drumurilor este benefică în primul rând pentru ei, ca principali utilizatori ai acestor drumuri județene”, spune Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
– transporturile de mărfuri în trafic internațional, efectuate de operatorii de transport români și/sau străini, cu puncte de descărcare/încărcare pe sectorul restricționat.
Trimite articolul
X“centura” din Gai este toata cu valuri si umflaturi de la camionagii care “respecta” tonajul maxim admis si de lucratorii de la drum care au asfaltat “corespunzator” acea bucata de drum de maxim 2km. acolo unde e dreptatea si GARANTIA lucrarii?? plus militia care ar trebui sa verifice TIR-urile, fara exceptii….dar ei dau amenzi ampiuleah. ZERO calitate umana.
pe romanilor circula titurile nestingherite …apropo de județ…s au oprit cumva balastierele ? sta cinev sa ii verifice ? ete fix…