ARAD. Valul de căldură care s-a abătut peste ţara noastră a dus la luarea unor măsuri extreme. Într-o şedinţă care a avut loc miercuri seara, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis ca, din cauza temperaturilor, să restricţioneze circulaţia pentru traficul greu în aproape toată ţara, inclusiv în judeţul Arad. Chiar dacă Aradul se află doar sub atenţionare cod galben de căldură, nu avertizare cod portocaliu sau roşu, autorităţile au decis să interzică circulaţia camioanelor şi în judeţul nostru.
“Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani. Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Şi câteva excepţii
Această restricţie vine, însă, şi cu nişte excepţii. Cei de la CNAIR spun că va fi permisă circulaţia transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturi funerare, transporturi poştale, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru distribuire de carburanţi, transporturi de mărfuri sub temperatura controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole, transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Chiar dacă, pentru moment, s-a impus această restricţie pentru o perioadă de trei zile, situaţia s-ar putea moficia, în funcţie de noile avertizări meteorologice pe care le va transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.
Trimite articolul
XSi la Szeged e la fel de cald, chiar cu 1-2 grade in plus, de multe ori si drumurile lor rezista 🙂
-
Rezista pe dracu. Sunt de zece ori mai proaste drumurile din Szeged decat in Arad.
Dar oare in Spania,Portugalia,Maroc,Germania,Franta nu sant aceleasi temperaturi caniculare cum spuneti in articol!Si la ei se circula dar acolo autostrazile nu au fost facute ca la noi “DE CACAT”in ultimi 30 de ani de guvernari intelepte!Jumatate din costuri pe drumuri si jumatate de bani furati.Ma intreb un transportator din ce sa isi acopere cheltuielile (costurile)daca face o cursa incarcare Timisoara-Arad descarcare Constanta ii trebuie 3-4 zilesi soferul oare cand mai ajunge si pe acasa dar oameni nu conteaza bine ca politicieni stau in birouri cu aer conditionat “PROSTIMEA(soferii)pot sta o zi intreaga in soare
era plin de tiruri pe autostrada, nu verifica nimeni nimic