Codul portocaliu de caniculă care se anunţa devastator pentru regiunea noastră a făcut, cum era de aşteptat, victime printre arădeni. Din fericire, numărul acestora nu a crescut la fel de mult precum gradele în termometre, dar a creat probleme, în special, persoanelor vârstnice. Numărul solicitărilor la 112 din ultimele zile a crescut în medie cu 20% la nivelul municipiului Arad. Acest aspect reiese din datele oferite de Serviciul Județean de Ambulanță pentru zilele de 18, 19 și 20 iulie. Conform statisticilor furnizate pentru sâmbătă, 18 iulie, ambulanțele au intervenit la 103 solicitări, din care un singur caz cu pierderea cunoștinței pe stradă. Duminică, 19 iulie, numărul apelurilor la 112 a crescut la 153, iar luni, 20 iulie, ambulanțele au intervenit de 50% mai mult decât în prima zi de caniculă, adică de 156 ori, pentru a oferi primul ajutor. O singură solicitare a fost realizată pentru o persoană căreia i s-a făcut rău pe stradă, în celelalte cazuri fiind făcute solicitări în special la domiciliu. Cele mai multe dintre victimele căldurii sunt persoanele cardiace și cele vârstnice, majoritatea suferind de hipertensiune arterială. În medie, într-o zi normală de lucru, ambulanțele intervin la aproximativ 130 urgențe. Numărul intervenţiilor pentru următoarele zile ar putea creşte, dat fiind că meteorologii nu ne dau veşti prea bune în ceea ce priveşte temperaturile de afară.
Cod galben pentru miercuri și joi
Urmează încă două zile de caniculă. Miercuri, 22 iulie şi joi, 23 iulie în municipiul nostru, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Direcţia de Sănătate Publică a (DSP) Arad recomandă populaţiei mai multe măsuri preventive precum hidratarea pentru funcţionarea normală a organismului. Pentru prevenirea incidentelor este recomandat, pe cât posibil, evitarea expunerii prelungite la soare, între orele 11-18; purtarea pălăriilor de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; menţinerea temperaturii în jur de 37ºC şi înlocuirea pierderilor de apă pentru evitarea apariţiei crampelor de căldură, insolaţiei, epuizării, şocului hipertermic; consumul zilnic de lichide (între 1,5-2 litri), fără a se aştepta să apară senzaţia de sete, fiind necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 -20 de minute; apa trebuie consumată în cantităţi mici, dar mai des.
Citiți principiile noastre de moderare aici!