ARAD. Expoziţia „Canonicon”, deschisă la Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol”, vă aşteaptă să o vizitaţi . Puteţi vedea 20 de lucrări, 84/60 cm, în maniera de lucru clar-obscur și detaliu.
Lucrările reprezintă o selecție dintr-o lungă serie de fotografii pe care Dan Mihalcea le-a făcut în decursul a 4-5 ani în pelerinaje la mănăstirile din țară. Sunt fotografii realizate în interioare, în exterioare și în cimitire.
„De interior sau de exterior, în fotografiile reunite sub titlul «Canonicon», decupez cu lumină naturală – declară autorul. Fotografiile reprezintă eşantioane ale realităţii concrete transpuse prin detalii, mai ales, şi prin plastică afectivă. Este fotografia care rămâne dincolo dar şi dincoace de prezentul meu. Prin fotografiile mele încerc o extindere a timpului şi o reducere a spaţiului. Spaţiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să descopăr prin clarobscur şi prin detaliu. «… unele mici amănunte de detaliu», aşa spune bătrânul Muşatescu prin vocea Mizei. Graba de a vedea şi de a cunoaşte cât mai multe are ca rezultat suprimarea văzului”.
„Sunt regizor, operator de imagine și fotograf – se prezintă Dan Mihalcea. M-am născut în Râmnicu Vâlcea. Am absolvit Facultatea de Arte, Specializarea Regie de Film și Televiziune, a Universității Hyperion din București.
M-am format ca om de televiziune la Râmnicu Vâlcea la cele două televiziuni locale, Vâlcea 1 și Etalon. Am lucrat aici din 1995 până în 2002. Am ocupat pozițiile, în ordine cronologică: editor de montaj, regizor de montaj, operator de imagine, realizator de film documentar. Din 2003 am lucrat la televiziunile centrale, B 1 TV, Prima TV, Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, GSP TV, Kanal D, și la Studioul Sahia Film pe pozițiile de regizor artistic, regizor de platou, operator de imagine, operator de film”.
Prelungire
Deşi, iniţial, expoziţia trebuia să fie deschisă până pe 21 octombrie, termenul a fost prelungit aşa că va mai rămâne încă (o vreme) la dispoziţia publicului iubitor de fotografie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!