ARAD. Îndrăgitul interpret de muzică folk şi colinde, Ştefan Hruşcă, lansează, în luna mai, la Teatrul Naţional Bucureşti, un nou album ce se va numi „Cântece de acasă”. Celebrul cantautor a pregătit pentru fanii săi melodii de inspiraţie folclorică, din zona Maramureşului, Bihorului, Mureşului, etc. Artistul va veni şi la Arad, într-un spectacol cu acelaşi nume, şi va interpreta piese de pe noul album dar şi cântece mai vechi, hituri deja consacrate.
„Am simţit nevoia să înregistrez acest disc de ceva timp; e un proiect de suflet care sper să ajungă la inimile dumneavoastră, celor care m-au ascultat cu drag de 33 de ani încoace. Sunt cântece vechi, inegalabile, cu care am crescut sau pe care le-am descoperit şi îndragit în multele mele călătorii şi de care m-am simţit aproape. O apropiere pioasă şi mereu fascinată de esenţa acestui neam al nostru, cu durerea şi înţelepciunea sa fără sfârşit, dar şi cu acel har nebănuit al său de a rosti în aceeaşi măsură gândurile şi adevărurile fiecăruia dintre noi”, a declarat Hruşcă.
„Spectacolul lui Ştefan Hruşcă, numit «Cântece de acasă», va avea loc vineri, 22 mai, de la ora 20.30, la Casa de cultură a sindicatelor – ne-a informat impresarul TCIS, Ioan Crainic. Preţul de intrare este de 50 de lei pentru o persoană şi biletele s-au pus în vânzare la agenţia Teatrului Clasic «Ioan Slavici»”.
„Cântece de acasă” cu Ştefan Hruşcă
Spectacolul va avea loc în 22 mai, de la ora 20.30, la Casa de cultură a sindicatelor Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!