Aproape o lună de zile vor sta zăvorâte uşile Cantinei municipale, locul unde săracii Aradului primesc o masă caldă fără să sărăcească şi mai mult. Nu vor fi, însă, uitaţi în luna iunie sau lăsaţi fără mâncare, ci vor primi două zile pe săptămână mâncare rece de la aceeaşi cantină. Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, unitate aflată sub autoritatea Consiliului local al municipiului Arad, a anunţat luni faptul că, în perioada 2 – 31 iulie 2012, Cantina socială, cu sediul pe Bulevardul Revoluţiei nr. 93, se închide pentru igienizare şi reparaţii la acoperiş. Tot în comunicatul instituţiei se mai arată că, „pe parcursul acestei perioade, în zilele de luni şi joi între orele 10.00 – 12.00 se va distribui hrană rece pentru asistaţii sociali, la sediul cantinei”.
Cele între 175 şi 200 de suflete, care, de voie de nevoie, aleg în fiecare zi mâncarea oferită de Cantina săracilor vor trebui să se mulţumească pe parcursul lunii iulie cu mâncarea rece oferită tot de DDAC. Mai marii direcţiei susţin că nu au găsit o altă variantă pentru a rezolva toate problemele: a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie cu o masă şi a igieniza şi dezinfecta sala de mese, a o zugrăvi şi a repara acoperişul prin care plouă.
Fără elevi
Erika Stark, directorul executiv al DDAC, susţine faptul că s-a ales această perioadă şi pentru a nu afecta şi parteneriatul pe care îl are direcţia cu şcolile, prin intermediul cărora 200 de elevi primesc, pe parcursul anului şcolar, o masă caldă.
Tot Stark a precizat că instituţia i-a informat pe toţi cei care acceptă mâna de ajutor dată de DAAC (mâncare pe gratis, pentru cei mai mulţi, sau contra cost, dar la sume modice) despre faptul că timp de o lună cantina va fi închisă şi că s-au trimise şi înştiinţări scrise pe acest subiect.
Înţelegere
Conducerea direcţiei speră să găsească înţelegere la beneficiarii cantinei în privinţa închiderii uşilor acesteia din 2 până în 31 iulie. „Sper să găsim înţelegere din partea beneficiarilor pentru că şi astfel de lucruri trebuie făcute”, a precizat Erika Stark. Anul trecut, pentru igienizare, Cantina socială a fost închisă timp de o săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!