ARAD. Au „dispărut” de la conducerea comunei Zărand încă din anul 2016, dar faptele lor încă creează ecouri. Şi unele dintre cele mai puternice. Florin Ion Moţ, fostul primar al comunei Zărand, Ioan Drăgan, fostul viceprimar, şi Sorin Dehelean, fostul contabil, au fost condamnaţi de către Judecătoria Arad la ani grei de închisoare pentru fapte comise cu mulţi ani înainte. Întregul dosar a pornit de la un control al Curţii de Conturi, control care a scos la iveală faptul că cei trei ar fi aprobat plăţi uriaşe către o firmă care ar fi trebuit să livreze piatră necesară pentru pietruirea străzilor din Cintei. În plus, au fost descoperite şi fapte de delapidare, după ce cei trei şi-au însuşit bani din vistieria comunei. Ani de zile dosarul s-a plimbat printre instanţe, după ce magistraţii din Chişineu Criş au refuzat să îl preia şi să îl judece. În final, dosarul a ajuns la Judecătoria Arad, aici fiind emisă şi sentinţa care îi condamnă la închisoare cu executare pe fostul primar, iar pe fostul viceprimar şi fostul contabil la închisoare cu suspendare.
În soluţia pe scurt publicată de Judecătoria Arad, se specifică faptul că Florin Ion Moţ a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni pentru abuz în serviciu, alţi 3 ani tot pentru abuz în serviciu şi 2 ani pentru delapidare în formă continuată.
În plus, judecătorii au decis să descontopească pedepsele primite de Moţ de la alte instanţe, care l-au condamnat pentru înşelăciune sau pentru luare de mită, pedepse care au fost cumulate cu cele emise de Judecătoria Arad. Aşadar, sentinţa finală pe numele fostului primar al Zărandului este următoarea: 6 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare cu executare.
În ceea ce îl priveşte pe fostul viceprimar, Ioan Drăgan, acesta a primit 2 ani şi 3 luni pentru complicitate la abuz în serviciu, pedeapsa fiind una cu suspendare. Sorin Dehelean, fostul contabil al primăriei, a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru fals intelectual şi la 6 luni pentru uz de fals, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare.
Şi banii
Unitatea administrativ-teritorială Zărand s-a constituit parte civilă în dosar, încercând să recupereze banii pe care Florin Ion Moţ i-a plătit degeaba către firma care trebuia să furnizeze piatră, dar şi banii care au fost delapidaţi din primărie. Drept urmare, Judecătoria Arad a decis să îl oblige pe Florin Ion Moţ să plătească 129.035 de lei, reprezentând prejudiciul material creat părţii civile. Şi, pentru a se asigura că prejudiciul va fi recuperat, instanţa a decis să instituie sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, măsură instituită încă din faza de urmărire penală. Tot instanţa a decis ca fiecare dintre cei inculpaţi să plătească suma de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Procesul continuă
Trebuie precizat faptul că sentinţa Judecătoriei Arad este dată în primă instanţă, aceasta putând fi atacată cu apel. Lucru care s-a şi întâmplat. Zilele trecute, toţi cei trei condamnaţi au decis să apeleze soluţia instanţei arădene. Drept urmare, procesul va continua la Curtea de Apel Timişoara, instanţă care va emite sentinţa definitivă.
Trimite articolul
XĂștia sunt ani grei ? Mizilic
mot asta ptr 27.000 de euro ia 6 ani si 3 luni.
dragnea ptr 26000 de euro ia 2 ani si 3 luni.
udrea ptr 240.000 de euro (de 9 ori) ia 8 ani.
tara pe dos….
PS: din partea carui partid a candidat ex-primarul?
-
….iar pentru o punga de cafea de 17 lei+amenzi/dobanzi,justitia verticala cu hotii,acorda cu multa generozitate,9(noua) luni puscarie!!!!! Domnule Dorin este evident faptul ca ”justitia” este parte imporanta si poate coordonatoare a coruptiei generalizate!!!!!
Cum au refuzat cei din Chisinau Cris sa il judece…asta inseamna sa dai spaga……. si atunci sa ii protejam pe magistratii care iau pensii speciale si spagi si mai speciale ca sa incurajeze infractoriipolitici sa ne mai fure…. tara nimanui…cu justitia cand face cineva curatenie sa nu depinda cine esti si sa se aplice egal la toti… asa cum scrie in Constitutie ???
….iar pentru o punga de cafea de 17 lei+amenzi/dobanzi,justitia verticala cu hotii,acorda cu multa generozitate,9(noua) luni puscarie!!!!! Domnule Dorin este evident faptul ca ”justitia” este parte imporanta si poate coordonatoare a coruptiei generalizate!!!!!
De-asta au curaj sa fure ca v-ati facut legi blande.pe langa faptul ca dosarul s-a perindat si au mai trecut ceva ani.datile 20 de ani..Schimbati legile.Prin legi si pedepse blande fata de infractionalitatea lor ii incurajati pe restul sa se riste.Faceti ma pedepsele pedepse!Un Vlad Tepes nu mai avem?Un Vadim Tudor ceva?”Un nebun” cum ii numesc altii de obicei.Am impresia ca va place sa fim furati si ei sa scape usor.
Faceti ma legile pt pedepse sa tremure cand vad banii de mita!