Politicienii pe care Traian Băsescu îi laudă necontenit, Emil Boc în calitate de prim-ministru şi Anca Boagiu în calitate de ministru, au acceptat şi finanţat frauda din partea constructorului, până la intervenţia instituţiilor europene şi a DNA. Poate că Traian Băsescu ar fi trebuit să vină atunci, nu acum, pe traseul autostrăzii şi să tragă semnale de alarmă. Este curios cum guvernarea PDL a plătit constructorului aproximativ 6 milioane de euro, în în timp ce lucrările stagnau. Din cauza acestei pasivităţi, fondurile europene pentru transporturi au fost blocate. Însă, anul trecut, cam pe vremea aceasta, când constructorii au treabă, Traian Băsescu se ascundea de cei 7,4 milioane de români care i-au cerut prin votul dat la referendum să plece acasă! Este regretabil că pentru PDL şi Traian Băsescu autostrada a reprezentat fie o sursă de câştig pentru clientela politică, fie un subiect de propagandă politică ieftină, nu un obiectiv serios.
În programul de guvernare USL, autostrada Nădlac – Bucureşti este cel mai important proiect de infrastructură. Au fost deblocate fondurile europene pentru finanţarea infrastructurii rutiere, a fost reluată licitaţia pentru tronsonul 1 de autostradă Nădlac – Arad şi vom avea curând, după parcurgerea etapelor legale, un constructor care va finaliza autostrada. Pentru celălalt tronson, vorbim despre intrarea în insolvenţă a unei mari firme austriece, situaţie care nu are nicio legătură cu Guvernul Ponta”, a declarat Dorel Căprar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!