ARAD. S-au făcut cercetări timp de trei ani şi, în ciuda faptului că analizele de laborator au arătat că animalele au murit otrăvite iar gestionarii fondurilor de vânătoare au reclamat prejudicii de 250.000 de euro, dosarul căprioarelor a fost clasat. E vorba de cazul a peste 230 de căprioare găsite moarte în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012 pe terenuri agricole din mai multe zone ale județului Arad (între care localităţile Nădab și Dorobanţi).
Procurorul de caz a explicat decizia clasării dosarului prin faptul că nu s-au întrunit elementele comiterii infracțiunii de braconaj, pentru care s-au făcut cercetări în ultimii trei ani. „Soluția dată este de clasare a urmăririi penale pe considerentul că fapta nu e prevazută de legea penală” – a declarat, pentru Mediafax, procurorul Flavius Chiș.
Potrivit acestuia, alte instituții ale statului – precum Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) – ar putea da amenzi în acest caz. Iar pentru a proba faptele, instituțiile vor putea folosi informațiile adunate până în prezent de procurori. Dr. Viorel Agud, director al DSVSA Arad, nu prea e de acord, însă, cu acest lucru. El a precizat, pentru Mediafax, că nu se are în vedere aplicarea vreunei amenzi „pentru că fapta nu a fost sesizată” instituției…
Persoanele nemulțumite de clasarea cazului, eventual acelea care au suferit prejudicii materiale, pot formula o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Caprioarele moarte au fost clasate
Pentru că nu s-au întrunit elementele comiterii infracțiunii de braconaj, cazul căprioarelor otrăvite a fost clasat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!