Este vorba despre o acţiune de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare de mărfuri, în cadrul căreia a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Spania şi condus de o persoană domiciliată în Târgovişte. Autovehiculul era încărcat cu 800 pachete scutece de diverse dimensiuni care urmau să fie comercializate.
„La solicitarea comisarilor conducatorul auto a prezentat două documente de cumpărare întocmite în limba maghiară, valabile pe teritoriul Ungariei. Având în vedere cantitatea mare de marfă care a fost cumpărată În scop de comercializare şi faptul ca A.M. nu deţine niciun fel de autorizaţie de comercializare pe teritoriul naţional, s-a trecut la aplicarea unui amenzi de 1.500 de lei şi confiscarea mărfii în valoare de 32 mii lei.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!