MILOVA. Un trailer înmatriculat în Bulgaria, care transporta mai multe autoturisme Dacia Duster, circulând pe DN 7, din direcţia Milova spre Deva, a intrat în coliziune, miercuri după masa, cu un camion cu numere de Bucureşti, care circula din sensul opus. În accident au mai fost implicate o camionetă şi două autoturisme (un VW Passat înmatriculat în Bulgaria şi un Renault Megane cu numere de Bucureşti) care circulau în coloană, în spatele camionului lovit de trailer. Martorii accidentului au spus că trailerul a derapat pe şosea.
Nu a adaptat viteza
Potrivit reprezentanţilor IPJ Arad, „din primele cercetări efectuate un şofer bulgar care conducea un trailer încărcat cu autoturisme, într-o curbă periculoasă, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un camion care circula regulamentar din sensul opus. În coliziune au mai fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară care circulau în coloană, în spatele camionului lovit”. În urma carambolului, trei persoane au fost transportate de autospeciale SMURD şi o ambulanţă la Spitalul Judeţean Arad pentru îngrijiri medicale. „Am fost solicitaţi la un accident rutier cu două victime iniţial. Pe parcurs am constatat că sunt patru victime, dintre care trei transportate la Spitalul Judeţean Arad, una rămânând la locul accidentului, refuzând consultul. Aceasta a afirmat că nu are nevoie de consult medical. Ceilalţi trei sunt stabili” a declarat medicul Catiţa Darău.
Trafic îngreunat, şosea spălată
Traficul rutier în zona în care a avut loc carambolul a fost îngreunat pe sensul de deplasare Arad-Deva. La locul incidentului au fost chemaţi şi pompierii din Bârzava deoarece s-a scurs combustibil pe şosea. Echipajul de pompieri a intervenit cu o autospecială şi a spălat carosabilul de combustibil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!