“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un autotren care se deplasa pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, la ieșire din localitatea Ilteu, a intrat pe contrasens în coliziune cu un autotren și cu o autoutilitară care se deplasau regulamentar pe sensul opus de mers. Ulterior un alt autovehicul care se deplasa în spatele autotrenului a acroșat autoutilitara implicată în accident”, a declarat inspectorul principal de poliție, Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul IGPR, până la reluarea circulației, poate fi folosită ruta ocolitoare DN68A Săcămaş – Dumbrava – A1 – A6 – DN6 – A1 Timişoara – Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!