„Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari”, spun tinerii liberali.
Prin „Caravana Tricolorul”, o simbolică desfășurată la nivel național, organizațiile TNL vor purta drapelul național prin toate județele țării până pe 25 noiembrie, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia.
„Avem obligația de a marca acest moment, mai ales prin prisma faptului că oraşul nostru, Arad, este capitala politică a Marii Uniri. De aceea, în data de 16 noiembrie, invit toți tinerii, voluntarii din ONG-urile arădene, precum și orice arădean care conștientizează importanța momentului istoric în care ne aflăm să vină alături de noi pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad începând cu ora 16:00 și împreună să ne cinstim înaintașii!” a declarat Bogdan Boca, președintele organizației municipale a TNL Arad.
Patricia Dinga, președinte executiv TNL Arad a mai subliniat: „Ne așteptăm ca în Arad, capitala politică a Marii Uniri să avem parte de susținerea arădenilor de toate vârstele, dar în special ne dorim ca tinerii să se alăture acestei acțiuni plină de simbolism. Consider că este important ca generația actuală, dar și cea viitoare să omagieze sacrificiile corifeilor noștri cărora le datorăm libertatea de care ne bucurăm în fiecare zi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!