În 9 ianuarie, ministrul Marcel Boloş anunţa că românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe.
Ajutorul vine sub forma unui „card de energie”, adică un voucher tipărit care conține un cod de bare. Poșta Română este cea care va asigura serviciile de emitere, distribuire și încărcare a cardurilor, dar și efectuarea plăților prin mandat poștal.
Cum plătim factura cu cardul de energie
Ministrul de resort a explicat şi traseul pe care titularul de card care doreşte să-şi plătească factura de încălzire de la bloc ar trebui să-l urmeze.
„(…) După ce a primit cardul, beneficiarul care vrea să-şi plătească căldura la bloc solicită asociaţiei de proprietari acest certificat de validare a datoriei. Asociaţia de proprietari completează cu datele de identificare şi suma pe care o datorează certificatul. După aceea, beneficiarul are două modalităţi: aceea în care merge la Oficiul Poştal cu trei documente – actul de identitate, cardul de energie şi certificatul de validare a datoriei – pentru căldura la bloc. A doua modalitate este la poştaş, care poate să întocmească formalităţile pentru ca să-şi plătească căldura la bloc.
Este extrem de simplu. Nu are documentaţie sofisticată. După ce s-a completat dovada privind serviciile de mandat poştal, Poşta are la dispoziţie banii pe care noi i-am virat Poştei pentru toţi beneficiarii. Nu este un mecanism în care lumea ia banii şi după aceea am scăpat de sub control scopul pe care îl avem prin intermediul acestui mecanism, ci pur şi simplu noi avem virarea banilor”, a menţionat oficialul.
Modificări pentru beneficiari
Guvernul a adoptat o ordonanţă simplă cu patru modificări importante pentru beneficiarii de card de energie.
„Prima problemă şi prima măsură reglementată este cea privitoare la beneficiarii care au domiciliul fără nomenclator stradal. La sate mai ales, în zona rurală, unde încă nu s-au elaborat nomenclatoarele stradale, aici e posibil ca beneficiarii noştri să figureze toţi la o singură adresă. Repet, nu e întocmit încă nomenclatorul stradal. Sunt din estimările noastre peste 550.000 de astfel de situaţii.
Guvernul a aprobat ca printr-un sistem de declaraţii pe propria răspundere şi cu informaţiile culese din teren de către Poşta Română practic să ajungem în posesia acestor informaţii cu beneficiarii noştri şi cu clarificarea domiciliului şi respectiv a situaţiei locative raportate la locul de consum şi în acest fel să putem face verificările în ceea ce priveşte plafonul de venit şi respectiv calculul venitului mediu pe membru de familie pe loc de consum şi în acest fel beneficiarii să poată intre în drepturi”, a spus Marcel Boloş la briefingul susţinut la finalul şedinţei Executivului.
El a explicat că mecanismul este relativ simplu şi se va derula de luni 16 ianuarie şi până pe 1 februarie. În această perioadă vor fi distribuite declaraţiile pe propria răspundere pentru situaţiile în care beneficiarii figurează la aceeaşi adresă.
A treia măsură pe care Guvernul a aprobat-o prin proiectul de ordonanţă simplă este cea legată de decontarea lemnelor de foc care au fost cumpărate pentru sezonul de iarnă 2022 – 2023. Potrivit oficialului, este nevoie de documente justificative precum factura şi documentul de plată care intră în sistemul de decontare şi se pot ridica de la poştaş sau oficiile poştale sumele de bani cheltuite.
A patra modificare este cea privitoare la mecanismul instituțional de elaborare a listei de beneficiari. La elaborarea ei participă Ministerul Muncii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Direcţia de evidenţă de populaţiei”, a transmis oficialul MIPE.
Termene
Oficialul a oferit şi câteva termene privind ajutorul de compensare a preţului la facturile de energie. Astfel, începând cu 16 ianuarie şi până la 1 februarie se vor distribui către asociaţiile de proprietari scrisoarea prin care se prezintă asociaţiilor metodologia de utilizare a certificatului de validare a datoriilor şi modelul certificatului de validare a datoriei. Există 152.000 de asociaţii de proprietari.
În perioada 1 februarie – 15 februarie se vor distribui înştiinţările pentru cei care sunt eliminaţi din liste pentru că figurează împreună cu alţi colocatari care din verificări duc media veniturilor peste 2000 de lei. Este vorba de 313.000 de cazuri.
Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că acest card de energie este documentul care dă dreptul titularului să utilizeze banii pentru ajutorul de încălzire, iar instrumentul va ajunge sigur la beneficiarul care are nevoie.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XDacă era simplu după ce sau emis tot felul de carduri și oameni puși pe drumuri ! Se pare că nu ați invățat nimic de la alte state .