ARAD. Mai puţin de o oră a stat Valentin Costea la Spitalul Judeţean Arad, imediat după ce a fost transportat, joi seara, cu autospeciala SMURD la Unitatea de Primire Urgenţe. A ajuns aici în stare foarte gravă – comă de gradul III/IV, cu leziuni foarte grave la nivel cerebral (fractură de calotă craniană), confirmate tomografic, această examinare evidenţiind şi multiple hematoame intracraniene. Pentru că se impunea craniotomie şi drenaj rapid, iar la Judeţeanul arădean nu există gardă pe Neurochirurgie, Vale a fost transferat la Timişoara.
„Tânărul cu traumatism cranio-cerebral a fost operat azi noapte (noaptea de joi spre vineri-n.r.) și este în terapie intensivă, în comă, pe aparat de respiraţie, în stare foarte gravă. E greu de spus ce şanse are… Abia după două-trei zile putem să estimăm ce se va întâmpla cu el. E greu de spus… coma e profundă, leziunile sunt grave” – ne-a declarat Dan Ilincariu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Aşadar, prognosticul medicilor este extrem, extrem de rezervat. Chiar dacă Valentin Costea va supravieţui, el va rămâne cu sechele grave.
Citiți principiile noastre de moderare aici!