ARAD. O singură companie a reușit să raporteze un profit de peste 50 de milioane de lei, fiind urmată de o companie cu un profit mai mic cu aproape 15 milioane de lei. Vorbim de cele mai profitabile firme din județul Arad, un top realizat și publicat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad în cadrul Topului Firmelor. Așadar, cea mai profitabilă companie din județ este Smart Diesel SRL, activând în domeniul comerțului, cu un profit de 51,26 milioane lei. Pe locul secund este Yazaki Component Technology SRL (industrie) cu un profit de 37,35 milioane lei, iar pe poziția a treia se clasează Webasto România SRL (industrie) cu 31,35 milioane lei profit. Tot peste 30 de milioane de lei a avut profit și Auto Group C.M.B. SRL (comerț), iar a cincea cea mai profitabilă companie din județ este Hammerer Aluminium Industries Santana SRL (servicii) cu un profit de 29,31 milioane de lei.
Pe domenii
După domeniul de activitate, în primele 25 de companii ordonate în funcție de profit, cele mai multe sunt din industrie – 15 firme, în timp ce în zona comerțului activează patru companii, altele trei sunt din zona serviciilor, iar trei firme din agricultură, silvicultură și pescuit au intrat și ele în top 25 cele mai profitabile companii. În sectorul turismului, prima firmă care figurează în top este pe poziția 26, cu un profit de 13,07 milioane lei (Pensiunea Mayumi SRL).
Cumulat, profiturile primele zece companii din Arad ajung la 292,95 milioane de lei, toate aceste companii având profituri raportate de cel puțin 20 de milioane de lei. De asemenea, până la poziția 36 în top – deținută de Genesys Medical Clinic SRL, companiile au profituri de peste 10 milioane de lei. Între pozițiile 37 și 76, inclusiv, profitul companiilor a fost mai mare de 5 milioane de lei, iar restul firmelor care au reușit să intre în top 100 profit au avut realizări de peste 4 milioane de lei. Ultimele patru companii din top 100 sunt toate domeniul comerțului: Sildor Prod SRL (4,08 milioane lei), Banat Meat Trading SRL (4,04 milioane de lei), Truck Elements Express SRL (4,04 milioane de lei), Mauriziaro Meat SRL (4,04 milioane de lei).
Potrivit rapoartelor Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, în acest moment în Arad sunt active 23.791 de firme, dintre care 20.144 au capital românesc, restul de aproape 3.500 fiind companii cu capital mixt.
Trimite articolul
XDa, dar de ce nu publicati si ce salarii dau aceste firme profitabile? Aaa, fiindca li s-ar strica atunci faima?
-
Și tot ești că puștanii de 18 ani care vor direct 6000 lei, laptop și telefon de serviciu dar care nu știu să facă nimica și nu produc pe cât cer?
pretul comubustibilului trebuie reglementat. nu e o piata libera sanatoasa
Pensiune cu profit de peste 13 mil lei pare ceva SF
Sa ne dea si noua reteta
-
iti dau eu reteta: SPALARE DE BANI
-
Aceasta pensiune a obținut cel mai mare profit din Romania la sectiunea 5520 (CAEN)
-
probabil pensiune domeniul principal, dar mai fac si nunti, organizari de cine stie ce etc.
sau poate ce se zicea mai sus 🙂
Vă spune nenea : cea mai bună afacere la ora actuală ,în România, e să fii bugetar. Muncă puțină, stres 0, minim o mie de euro lunar, asta pentru debutanți.
Stați liniștiți toți produc bani și se învârt pe fonduri europene.Aducem oameni la munca din afara și să nu-mi spui mie că nu câștigi nimic din moment ce le oferi și bani de chirie.La români nu se poate oferii așa ceva din moment ce nu câștigă nimic de pe spatele lui.
Refaceți gândirea altfel bancile ne vor falimenta .
Banca reifesen admite sărăcirea prin programe guvernamentale in care fura cu idei.
Eu lucrez pe 1600 RON de unde au profit clar ca e o vrăjeala .
Aradul si multe localitati put de saracie.
Adică ce e profit va bateți joc de banii bancilor in care romani mor de bolii si saracie.
DEY POWER unde e ?