Procurorii timişoreni au finalizat
cercetările în cazul oribilei crime din
căminul studenţesc din Timişoara. Doi
studenţi la Medicină, Carmen Bejan din Ineu
şi Sergiu Florea, care are părinţi la
Hălmagiu, au bătut şi apoi
înjunghiat un bătrân de 65 de ani,
după care l-au tranşat şi l-au
băgat într-un geamantan. Deşi,
iniţial, se credea că Sergiu Florea a fost
cel care l-a omorât pe Trifu Schrottu, procurorii
au ajuns la concluzia că fata i-a administrat
loviturile de cuţit, care i-au fost fatale.
Filmul crimei
Conform rechizitoriului, iniţial Trifu Schrottu
s-a înţeles cu Carmen Bejan pentru o
partidă de sex. Bărbatul a vrut sex oral, dar
studenta a refuzat şi i-a pulverizat în ochi
un spray lacrimogen. Studentul Sergiu Florea l-a
bătut pe Trifu Schrottu până când
acesta a leşinat, apoi Carmen Bejan l-a
înjunghiat, susţin procurorii, de trei ori
în inimă. A urmat apoi tranşarea
cadavrului şi împachetarea acestuia în
saci de plastic şi într-un geamantan.
Imediat după tranşare, cei doi au fost
surprinşi de camerele video ale unui supermarket
când cumpărau geamantanul.
Începe procesul
Primul termen în procesul celor doi va avea loc
în data de 4 decembrie. Tinerii de 20 de ani sunt
acuzaţi de omor deosebit de grav şi de
profanare de cadavre, deoarece, după ce l-au
omorât pe bătrân, l-au tranşat.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!