Partenerul de viaţă al criminalei este un traficant de droguri, Claudiu Şatran, deţinutul recunoscând copilul. Pe baza faptului că este gravidă în luna a cincea, Carmen Bejan a solicitat să fie eliberată din închisoare pentru a naşte în libertate, mediul de detenţie fiind unul nepotrivit pentru aducerea pe lume şi creşterea unul copil.
Judecătorii arădeni nu s-au lăsat înduplecaţi de motivele aduse de criminală şi de avocata ei şi au respins cererea de întrerupere a pedepsei. „Hotărârea pronunţată de Tribunalul Arad nu este definitivă. Împotriva acesteia se poate declara recurs în termen de zece zile de la aducerea la cunoştinţă a hotărârii”, a declarat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.
Carmen Bejan are la dispoziţie zece zile pentru a ataca hotărârea magistraţilor arădeni, recursul urmând să fie înaintat la Curtea de Apel Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!