ARAD. Carmen Șatran, condamnată la 19 ani și 8 luni de închisoare, în 2009, alături de iubitul să de la acea vreme, pentru uciderea unui bărbat, a fost eliberată din închisoare la mijlocul lunii martie a acestui an, după ce Judecătoria Gherla a admis cererea de eliberare condiționată a tinerei. În „pledoaria” pentru eliberarea clientei sale, potrivit rejust.ro, avocatul lui Carmen a susținut că „de-a lungul timpului, deţinuta a avut un comportament ireproşabil, a păstrat în permanenţă legătura cu familia, a participat la un număr impresionant de 334 de programe sau activităţi, a fost recompensată de 68 de ori şi a câştigat ca urmare a muncii prestate un număr de 439 de zile”. Mai mult de atât, apărătorul a susținut în fața instanței că două societăți comerciale și-au exprimat acordul verbal de a încheia cu tânăra un contract individual de muncă, la una dintre firme fiindu-i oferit un post de vânzătoare, respectiv muncitor necalificat în confecții la cealaltă societate, în cazul în care aceasta va fi eliberată condiționat.
Carmen, ultimul cuvânt Carmen a avut ultimul cuvânt în fața instanței, în legătură cu eliberarea sa condiționată. Ea a solicitat admiterea propunerii comisiei de liberare condiţionată, spunând totodată că “regretă foarte mult fapta săvârşită şi îi pare foarte rău de toată suferinţa provocată”. Carmen a spus judecătorului „că nu a fost educată în spiritul acesta, dimpotrivă a avut parte de o educaţie cu principii integre pe care trebuie să le respecte şi să aprecieze valorile societăţii”. Despre anii petrecuți în închisoare, potrivit rejust.ro, tânăra a spus că “toată această perioadă a fost o lecţie dură de viaţă pentru ea, din care a învăţat cât de preţioasă este libertatea, că nimeni şi nimic nu merită să o mai pună vreodată în pericol şi înainte de a se decide şi de a face o alegere trebuie să se gândească foarte bine”. Carmen Șatran a solicitat instanței să constate că pe toată perioada pedepsei a avut un comportament exemplar “a participat activ la toate programele posibile şi a muncit toată perioada pedepsei la diferite puncte de lucru atât în interiorul, cât şi în exteriorul penitenciarului, iar în perioada de amânare a avut un comportament exemplar şi a muncit în exteriorul penitenciarului”. Potrivit hotărârii Judecătoriei Gherla, postată pe rejust.ro, Carmen Șatran a cerut la final „admiterea cererii de liberare condiţionată şi solicită acordarea şansei de a arăta şi demonstra tuturor că s-a îndreptat şi că doreşte să o ia de la început şi că se poate integra cu brio în societate”. Îndeplinește condițiile pentru a fi eliberată În hotărâre, instanța a reținut – pe lângă faptul că (și) reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea propunerii – în urma analizei probelor aflate la dosar și în concordanță cu normele juridice în vigoare, că – potrivit proceselor verbale și actelor anexe – Carmen Șatran a executat până la data de 03.03.2021, 5.576 de zile închisoare și că „persoanei private de libertate îi sunt aplicabile prevederile Codului Penal din 1969”. Instanța a mai reținut, potrivit rejust.ro, că „deţinutul nu a fost sancţionat disciplinar. A participat la muncă şi s-a achitat de sarcinile primite. A avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A fost receptivă la activităţile cultural-educative, participând la 334 de programe sau activităţi şi s-a încadrat în program. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 68 de ori. Faţă de personalul din penitenciar şi faţǎ de colegi a manifestat respect. Ca urmare a muncii prestate i s-au considerat ca executate un numar de 439 de zile. De asemenea, a mai fost discutată în comisia de liberare condiţionată şi amânată 7 luni datorită gravităţii faptei. În perioada de amânare a avut un comportament foarte bun. Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiţionat, persoana privată de libertate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiţii: executarea fracţiunii de pedeapsă, stăruinţa în muncă şi dovezi de îndreptare. Din cele de mai sus reiese că deţinutul îndeplineşte toate condiţiile pentru liberare condiţionată, astfel că propunerea comisiei va fi admisă şi în temeiul articolului 587 alineatul (1) şi al articolului 550 alineatul (1) din Codul de procedură penală se va dispune liberarea condiţionată a condamnatului pe data rămânerii definitive a sentinţei”. Alături de Carmen Șatran, în acest dosar, a fost condamnat și cel care îi era iubit la acel moment, Sergiu Florea. Acesta a fost condamnat la 19 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru uciderea și tranșarea lui Trifu Schrott, împreună cu Carmen, în căminul Universității de Medicină din Timișoara, în luna august 2009.Trimite articolul
XȘocant. Un articol în care în care o prostituată și o criminală sadică, care merita să stea toată viața după gratii, prin comportamentul extraordinar de pozitiv i se acorda o șansă, în schimb tineretului cinstit, corect, singura șansă este să emigreze din această țară. Fără nici un război, suntem țara cu cei mai mulți emigranți din Europa. DE CE ???