Un codex latin de cântece din secolul al XIII-lea, descoperit într-o mănăstire din Alpii Bavariei în anul 1803, schimbat după viziunea lui Carl Orff în cea mai exuberantă şi plină de forţă cantată scenică a muzicii universale va „tuna” la Fabrica de tramvaie din Arad. Totul pentru a marca deschiderea de stagiune a Filarmonicii de Stat Arad. Şi, ca de obicei în ultimele luni, alegerea e una deja de tradiţie – Carmina Burana, dar va fi cântată într-un spaţiu neconvenţional.
„Strălucitoare sau întunecate, bulversante sau pline de delicateţe, alese în număr de 24 şi redate în latina, germana şi franceza Evului mediu, cântecele Carminei Burana demonstrează unitatea spirituală a Europei şi caracterul etern al trăirilor umane. Cea mai îndrăgită partitură laică a secolului XX, cea care odată lansată pe scena Operei din Frankfurt în 1937 a cucerit scenele de spectacol şi ale sălilor de concert din întreaga lume, deschide la 1 octombrie 2016, de Ziua Internaţională a Muzicii, stagiunea 2016 – 2017 a filarmonicii, într-o locaţie neconvenţională, transformată conjunctural într-un spaţiu de audiţie performant şi primitor: Astra Vagoane Călători, Fabrica de tramvaie de pe Calea Victoriei nr. 33 -35”, este anunţul făcut de conducerea Fialrmonicii de Stat Arad.
Cine susţine concertul?
„Seara de sâmbătă, de la ora 19.00, este seara tuturor acelora care iubesc muzica clasică, ineditul şi spontaneitatea, un eveniment semnat de ansamblul coral acompaniat de orchestra simfonică şi dirijorul Cristian Neagu, dar şi de o distribuţie care completează afişul acestei populare creaţii de secol XX – soprana Camelia Clavac, tenorul Stefan von Korch si baritonul Adrian Mărcan.
Pregătite de Robert Daniel Rădoiaş, maestrul de cor care girează apariţiile şi reuşitele din ultimii ani ale ansamblului mixt, numerele corale, cele care constituie centrul de greutate al Carminei, evocă varietatea cu care Carl Orff – celebrul ritmician al secolului XX – manipulează masa vocală, sporind efectele extraordinare ale cântecelor pe texte medievale”, se mai arată în comunicatul instituţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!