Duminică, 14 februarie, de la ora 19, accesul în sala mare a Palatului Cultural va fi strict interzis persoanelor care nu sunt îndrăgostite. Sfântul Valentin va fi cel care va măsura pulsul iubirii, având ca reper ropotele de aplauze ale distinşilor oaspeţi, care vor urma fiecărui număr din programul serii.
Pentru că este o seară de carnaval, concertul va conţine lucrări celebre, de foarte mare popularitate, din creaţia repertoriului universal. Nu există persoană pe acest pământ care să nu fi fredonat, măcar o dată în viaţă, aria lui Figaro, „Largo al factotum“, din opera „Bărbierul din Sevilla“ de Gioacchino Rossini, sau „Csardas”-ul Rosalindei din opereta „Liliacul“ de Johann Strauss. Soliştii celor două arii şi ai întregului concert de duminică seara sunt soprana de origine armeană Anna Ryan şi baritonul clujean Adrian Mărcan.
Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat va fi dirijată de maestrul Petru Sbârcea. Activitatea artistică a maestrului a fost răsplătită cu numeroase distincţii, printre care enumerăm doar câteva: Ordinul „Meritul Cultural“ al României; Medalia „Mascagni“ – Italia; Diploma de onoare a Societăţii Mascagni – Italia; Premiul pentru cel mai bun spectacol de operă prezentat în cadrul Festivalului George Enescu Bucureşti – ediţia 1991 – cu opera „Don Carlo“; Premiul pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba artei dirijorale conferit de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România (1998); în luna septembrie a anului 1999 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj – Napoca iar în 2003, Preşedintele României i-a înmânat maestrului Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Cu gândul la bărcile gondolierilor veneţieni, Aradul devine duminică seara un oraş al carnavalului. Pe lângă măşti, o altă componentă esenţială a unui carnaval îl constituie dansul. Nu vor lipsi din program lucrări precum Valsul Wiener Bonbons de Johann Strauss, Uvertura la opera Coţofana hoaţă de Gioacchino Rossini, Estudiantina de Emile Waldteufel – considerat Regele parizian al valsului, Éljen a Magyár – Schnell Polka de Johann Strauss, Aria Adelei din Opereta „Liliacul“ de Johann Strauss, Aria lui Danilo din opereta „Văduva veselă“ de Franz Lehar, Erinnerung an Ernst – Der Carnival in Venedig de Johann Strauss tatăl, Aria Silviei din opereta cu acelaşi nume de Emmerich Kalman, Un ballo in maschera – quadrill de Johann Strauss şi Duetul dintre Hanna şi Danilo din opereta „Văduva veselă“ de Franz Lehar.
JA – V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!