ARAD. Nimeni nu vrea să vorbească nimic despre acest lucru, dar compania aeriană Carpatair ar putea „ateriza” pe Aeroportul Arad. Iar după aterizare, ar putea să decoleze de pe aerogara noastră spre zeci de destinații europene și naționale. Toate acestea după ce compania aeriană și-a redus și își va reduce drastic numărul de curse de pe Aeroportul Internațional Timișoara, cu care se află într-un conflict puternic datorat ajutoarelor de stat acordate de bănățeni unei firme concurente. Negocierile purtate de Aeroportul Arad cu Carpatair sunt vechi, încă dinainte ca Wizz Air să efectueze transporturi aeriene de pasageri de pe aerogara noastră, dar acum pare a fi momentul în care Aradul ar putea atrage încă o companie aeriană. Pe la colțuri se spune că șefii aerogării noastre lucrează intens la o înțelegere cu o nouă firmă care să transporte pasageri din orașul nostru și spre orașul nostru, iar Carpatair pare a fi cea aleasă.
În două săptămâni de zile vom afla dacă Aeroportul Arad va încheia contract cu o nouă companie aeriană, dar și programul unor viitoare curse care ar urma să aterizeze la noi și să decoleze spre orașele din Occident.
Însă, până atunci, tăcerea de mormânt este cuvântul de ordine printre cei care se ocupă de soarta aeroportului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!