MACEA. Primăria Comunei Macea a început să elibereze adeverințe pentru cărțile de identitate cu adresele administrative noi, ceea ce înseamnă că de acum înainte în cărțile de identitate ale locuitorilor din Macea și Sânmartin domiciliile vor fi înscrise cu stradă și număr de casă.
Hotărârea Consiliului Local Macea cu privire la aprobarea nomenclaturii stradale a fost aprobată în luna septembrie a acestui an, însă implementarea acesteia a durat mai mult pentru că au trebuit făcute unele schimbări în programul informatic al Biroului Județean pentru Evidența Persoanelor.
Ce înseamnă asta pentru fiecare locuitor al comunei Macea? Cărțile de identitate a căror perioadă nu a expirat încă, rămân în continuare valabile până la expirarea lor. Locuitorii care au nevoie de o carte de identitate nouă pentru că cea veche a expirat sau e pe cale să expire, va obține o carte de identitate în care domiciliul va fi înscris cu denumire de stradă și număr administrativ nou. Persoanele care doresc să obțină o carte de identitate în care domiciliul să fie evidențiat conform noii adrese o pot face fără nici o taxă pentru eliberarea documentului.
Hărțile localităților Macea și Sânmartin cu noua nomenclatură stradală pot fi consultate pe pagina de internet a Primăriei Macea la secțiunea informații utile.
Trimite articolul
XForte.bine.l.la arad.nu.să.face.locuim.în arad.si nu.avwm.cotracr pe casă.si ne.făcut.domnul primar.bibarț.cărți.de.inndetitate.provizorri pe un an.fără adresă .deci.să.ne îțecem.nu avem nici .număr.la.casă.nici.adresă.rușine..