• „Tulpina de bambus ” Saud al-Sanousi
Saga Tulpinii de bambus începe cu micul José, căruia i se spune şi Isa, fiul unei filipineze şi al unui kuweitian, urmărit toată viaţa de blestemul de a avea sânge amestecat. Tatăl său, Raşid al-Taruf, se îndrăgosteşte de Josephine, servitoarea familiei, cu care se şi căsătoreşte în taină. Nu trece mult însă şi secretul lor iese la iveală. Constrâns de presiuni sociale şi de conformismul familiei, Raşid se desparte de soţia şi de fiul lui abia născut, pe care-i trimite în Filipine, continuând să-i ajute cu bani.
• „Am fost sclava Daesh…” de Jinan
„Am fost sclava Daesh. Povestea unei fete kurde răpite de Statul Islamic” este mărturia unei supravieţuitoare, a uneia dintre nenumăratele femei care au avut aceeaşi soartă şi au plătit uneori cu viaţa. Jinan avea optsprezece ani când a fost răpită împreună cu familia de jihadiştii Statului Islamic. Era proaspăt căsătorită. Vândută într-o piaţă de sclave din Mosul unor luptători Daesh, este sechestrată, torturată şi obligată să se convertească la islam, urmând să aibă soarta tuturor prizonierelor nemusulmane ale Statului Islamic, aceea de a fi folosite ca sclave sexuale de jihadişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!