Este o carte – eveniment, în noul trend al literaturii pentru adolescenţi – thrillerele distopice. Şi, deşi a fost lansată anul acesta în luna mai, a fost deja tradusă în peste 25 de limbi, iar Summit Entertainment (producătorii Twilight) vor realiza în curând un film bazat pe această carte. Aşadar un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfâşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.
„Am vrut să explorez în Divergent natura umană şi felurile în care ne perverteşte ea cele mai bune intenţii, şi, pe de altă parte, cum în mijlocul haosului pot să apară oameni care fac fapte bune”, a declarat Veronica Roth.
• „Pe jumătate moartă” de Kim Harrison
O lume misterioasă, un caracter feminin puternic, umor, suspans şi un strop de romance în seria „Madison Avery” de Kim Harrison.
În Cartea întâi – „Pe jumătate moartă” – atacată mortal de un spintecător al întunericului, Madison reuşeşte să-i smulgă amuleta şi să scape.
Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte.
Dar spintecătorul întunericului e pe urmele ei…
Citiți principiile noastre de moderare aici!