Numai că musafirii devin martorii unei crime «imposibile» şi misterioase. Toţi, dar absolut toţi cei prezenţi au motivele şi intenţia de a-l ucide pe neinvitatul Raymond Gentry, editorialistul unei gazete mondene londoneze.
Trubshawe, fost inspector al Scotland Yardului, acum pensionat, este chemat să elucideze strania moarte a nedoritului Raymond, iar unul dintre oaspeţi, o autoare de romane poliţiste, Evadne Mount, îl secondează cu strălucire. Când stăpânul casei cade şi el victimă unei tentative eşuate de asasinat, lucrurile se complică până la limita de sus a enigmisticii poliţiste. Cine este criminalul? Iată o întrebare la care abia la final primim răspuns. Dar până şi finalul este unul menit să ne provoace imaginaţia…
• „Zeii puşi pe rele” de Marie Phillips
Să fii zeu grec nu mai e ce-a fost odată. Da, într-adevăr, cei 12 zei din Olimp trăiesc şi în secolul nostru, dar în sărăcie şi niţeluş cam îngrămădiţi într-o casă din Londra, locuinţă de care nu sunt prea mulţumiţi. S-au mutat în acestă casă „nouă” încă din 1665, când ciuma doborâse preţurile de pe piaţa imobiliară. Facem cunoştinţă cu Appolo care e cuplat cu Afrodita, potrivit principiului că mai bine face sex cu Afrodita decât deloc, şi cum nici una dintre celelalte zeiţe nu voia să se culce cu el… Afrodita lucrează la linia erotică, iar Hefi (Hefaistos), zeul fierarilor şi soţul Afroditei, e atât de slut pe cât e ea de frumoasă. Dionisos e managerul unui bar, în vreme ce Ceres e… grădinar. Artemis încearcă din răsputeri să menţină pacea în sânul “familiei”, dar cum zeii îşi pierd puterile, se ivesc tot felul de necazuri…
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!