Două femei închise într-un spital de boli mintale din Iordania, în timpul şi după Mandatul Britanic, îşi împărtăşesc vieţile. Maha, victimă a violenţei politice, vede cum englezii îi ucid omul iubit; iar Um Saad cedează în faţa umilinţei când soţul îi aduce acasă o femeie mai tânără.
Dincolo de apriga luptă pentru supravieţuire într-o societate dominată de bărbaţi, se întrezăreşte totuşi ideea unui viitor în care toate acestea vor rămâne o simplă amintire.
• Enigma portalului blestemat” de P.B. Kerr
Cartea a cincea din seria „Copiii lămpii fermecate”. În ultima lor aventură, John şi Philippa Gaunt se trezesc în mijlocul unui mister fermecat, care-i duce adânc în inima junglei amazoniene, în cartea a cincea a seriei bestseller Copiii lămpii fermecate.
Când o colecţie de vestigii incase dispare, Djinnul Albastru din Babilon îi trimite pe gemeni şi pe unchiul Nimrod să o recupereze. Pe drum însă, John şi Philippa îl întâlnesc pe prietenul lor Dybbuk, căruia i-au fost răpite puterile de djinn şi care e hotărât să le redobândească.
Acesta se îndreaptă înfuriat spre un Imperiu Incas străvechi, unde crede că-şi poate recăpăta puterile. Dybbuk nu se va da în lături de la nimic… chiar dacă asta înseamnă să distrugă pădurea tropicală, să deschidă un portal blestemat şi să tulbure regatul fermecat al incaşilor, adormit de mii de ani. Vor reuşi gemenii să-şi oprească prietenul înainte de a distruge totul?
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!