O mamă îndurerată striga după ajutor. Pentru prima dată, unui om trecut printr-o grea încercare îi venise ideea să apeleze la puterea vindecătoare a literaturii.
Cel care a acceptat imediat inedita provocare a fost romancierul Radu Aldulescu. Deşi lucra la un nou roman, s-a întrerupt, şi s-a urcat în primul avion de Viena, ca să salveze o poveste şi să traducă un teribil coşmar în literă scrisă. Să-l neutralizeze, prin forţa cuvântului. Timp de o săptămână, s-a documentat. Laconic, taciturn, preocupat doar de scrisul său, la întoarcere Radu Aldulescu n-a spus decât atât: „Doamna Mariana este o femeie extraordinară. A avut o viaţă tare chinuită. Va fi o carte…”
Avea nevoie de mult curaj ca să treacă graniţa realităţii, dar s-a apucat fără întârziere de treabă. De atunci a trecut puţin mai mult de un an. Între timp, Mariana s-a repatriat. Acum trăieşte în România, iar viaţa ei, pe care Radu Aldulescu încearcă să o metamorfozeze în ficţiune, a devenit, deja, o carte, romanul „Ana Maria şi îngerii”, adică un pariu cu destinul, pe viaţă şi pe moarte.
Mama Anei Maria, arădeanca Mariana, a fugit din Romania în 1987 şi a locuit la Viena 20 de ani. Cei mai importanţi ani din viaţa ei. O perioada în care, alături de fiica ei, a încercat să-şi înfrunte destinul şi să lupte cu boala necruţătoare a copilei. O boala cu nume de fiară: Lupus.
O viaţa de om, la sfârşitul căreia rămân amintiri şi o mărturisire făcută întregului univers.
Din dragostea şi durerea unei mame s-a scris această carte, care nu este doar o poveste adevarată, ci şi un act de curaj. Curajul Marianei de a-şi dezvălui cele mai intime trăiri şi suferinte şi curajul scriitorului, Radu Aldulescu, de a transforma realitatea în ficţiune.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!